Dacă în sinea ta nu vrei să te schimbi, atunci nu este posibil să ai pocăință adevărată
Daca, intr-adevar, credem in Hristos, daca socotim ca prin taina Sfintei Impartasanii il primim pe Hristos si ne unim cu El si El cu noi, viata noastra trebuie sa se schimbe, nu poate sa ramana aceeasi. Problema nu este ca intarzie sa se schimbe sau ca se schimba putin sau deloc, problema este daca ne dorim, intr-adevar, sa se schimbe!?
Esti pacatos foarte si vii la Hristos pentru ca ai auzit ca ii primeste pe pacatosi. Vii la Hristos, ca sa-L primesti inlauntrul tau. Cand faci aceasta, tu cel pacatos, sa o faci cu urmatoarea dispozitie:
„Hristoase al meu sunt tot numai pacat, simt acest lucru, dar vin la Tine sa ma izbavesti, sa faci si cu mine ce ai facut cu Maria Egipteanca si cu ceilalti sfinti!“
Nu este posibil sa ai pocainta adevarata, sa te marturisesti cum se cuvine, sa-ti vindeci sufletul, daca in sinea ta nu vrei sa te schimbi. Sa o faci asa cum vrea Hristos si nu cum crezi tu!
Nu stiu cum ascultati aceste invataminte si cum le intelegeti, dar nu stiu cat gresesc daca spun ca foarte rar intalnesc un crestin care sa spuna: „Hristoase, fa-mi ceea ce Tu doresti!“ Chiar si cel care se lupta se straduieste sa se schimbe pe sine, dupa masura lui, dupa parerea lui, dupa judecata lui, dupa aprecierea si dupa dorinta lui.
Curatirea sufletului urmeaza dupa pocainta adevarata, dupa marturisirea adevarata si dupa iertarea adevarata.
Daca hotarasti sa randuiesti tu pentru tine drumul este gresit, te afli in amagire. Daca faci lucrurile dupa judecata ta, dupa dorinta ta, esti propriul tau idol, nu esti crestin.
Cati dintre „crestinii buni” ar vrea sa il primeasca Hristos si sa spuna usurat: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine!?” (Galateni 2, 20).
Omul face orice ca sa se salveze pe sine. Pocainta nu inseamna sa-si salveze propriul eu, ci sa moara odata cu omul cel vechi si Hristos sa vietuiasca inlauntrul lui.
Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti? Despre pocăinţă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008
