Credinţa primeşte har şi este însămânţarea vieţii creştine

Lucrarea credinţei hotărniceşte relaţia cu Dumnezeu, osteneala dragostei – relaţia cu fraţii creştini, răbdarea nădejdii trasează împărtăşirea personală a fiecărui credincios de viaţa pământească, cu o întrezărire a vieţii viitoare. Lucrarea credinţei umple de viaţă, de puteri şi îl face pe om gata de acţiune; osteneala dragostei deschide arena pentru o lucrare vie şi mult-roditoare; răbdarea nădejdii împlineşte şi încununează ostenelile şi este ceva mai înalt şi mai desprins de cele lumeşti. Răbdarea cea plăcută lui Dumnezeu e mai ostenicioasă decât lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu; în schimb, prin încercarea finală ea îl aduce pe om pe urmele Domnului, la desăvârşirea şi proslăvirea finală.

În acestea trei se arată rădăcina, tulpina şi spicul vieţii celei noi în Domnul Iisus Hristos. Credinţa primeşte har şi este însămânţarea vieţii creştine, resădirea prin Hristos Mântuitorul în Dumnezeu, altoirea în El. De aici vine dragostea ca răsfrângere a dragostei lui Dumnezeu în inima omului, altfel spus ca răspuns al inimii la dragostea pe care o simte venind din partea lui Dumnezeu, a fiecărui creştin în parte şi a întregului trup al Bisericii lui Hristos. Nădejdea ştie că viitorul este al Domnului Hristos şi al Sfintei Lui Biserici. într-un fel, ea se mută deja dincolo şi trăieşte acolo nu numai cu ochii gândului, ci şi cu simţirea, fiind încredinţată de faptul că acea preaslăvită viaţă duhovniceaşcă ce, venind de la Domnul Cel proslăvit, domneşte acum în mădularele Lui numai lăuntric, la vremea potrivită se va descoperi în chip preaslăvit şi în afară şi va pătrunde în toate; iar potrivnicii ei de acum – trupul, lumea şi diavolul – vor fi înlăturaţi de pe scena vieţii prin noua arătare a Domnului, când tot ce este se va curăţi prin foc. Iată cum sunt „agenţii” vieţii lăuntrice ai vieţii în Hristos.

Sfântul Teofan  Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor