Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă

– Într-o lume şi într-o vreme în care se discută atât de mult, ne-ar fi de folos să aflăm mai multe despre locul tăcerii în viaţa noastră.

– Se zice că aşa cum înveţi să vorbeşti trebuie să înveţi şi să taci. În Pateric se spune că l-a întrebat cineva pe un părinte: „Ce-i mai bine, să taci sau să vorbeşti?”. Şi părintele a zis că „dacă taci pentru Dumnezeu e bine să taci şi dacă vorbeşti pentru Dumnezeu e bine să vorbeşti”.

În orice caz noi nu urmărim tăcerea animalului sau tăcerea mutului, ci urmărim tăcerea ca un lucru care vine pentru disciplinarea vorbirii. Dacă vrei să vorbeşti cum trebuie, trebuie să înveţi şi să taci. În orice caz tăcerea trebuie urmărită numai ca disciplină, nu trebuie urmărită în sine, pentru că Dumnezeu ne-a dat cuvânt.

Dacă eu de exemplu aş fi venit aici să vă vorbesc despre ce v-am vorbit şi dacă mă socoteam eu că hai că nu le mai spun nimic, şi stăteam cât stăteam, ce ziceau cei din sală? „Nu am venit să-l vedem pe omul acesta tăcând ci am venit să-l ascultăm”. Prin urmare, toate trebuie gândite la rosturile şi la măsurile lor.

– De ce calea de la minte, adică de la citirea Evangheliei, la inimă, adică la trăirea bucuriei este cea mai lungă şi mai grea?

– Pentru că cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă. Una e să fii informat şi alta e să fii convins. Când ajungi să fii convins atunci s-a scurtat calea de la urechi la inimă, de la informaţii la convingere, dar până atunci trebuie să te sileşti. Adică noi în faţa cuvântului lui Dumnezeu ne prezentăm totdeauna cu ceea ce suntem. Cuvântul lui Dumnezeu de multe ori noi îl coborâm la nivelul nostru în loc să ne ridicăm noi prin cuvântul pe care ni-l propune Dumnezeu pentru binele nostru.

Domnul Hristos zice: „Cel ce vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă” (Luca 10, 16), referindu-Se la ucenici. Iar Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, zice că „Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu – adică cuvintele Mântuitorului – primeşte pe Dumnezeu Cuvântul”. Dacă primim cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, dacă le primim în minte, dacă le facem loc în noi, cu vremea ele devin trup în noi, pentru că „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14) zice Sfântul Ioan Evanghelistul, şi Se face trup în continuare. Noi credem că credincioşii sunt mădulare ale trupului lui Hristos, prin urmare se împărtăşesc de seva vieţii Domnului Hristos şi atunci cu puterea aceasta învingem răul.

Arhimandrit Teofil Părăian, ”Prescuri pentru cuminecături”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *