Ce trebuie să urmărești când te rogi împotriva unui gând

Când te rogi împotriva unui gând, urmăreşte să vezi – dacă acesta dă înapoi cu uşurinţa – din ce pricină s-a întâmplat asta, ca nu cumva să fii atacat pe ascuns si să cazi în rătăcire.

Urmăreşte înseamnă: ia bine aminte, fii atent, păzeşte-ţi bine mintea când vrei să scapi de un gând sau când ai vreo ispită, când, în general, te rogi ca să-ţi învingi slăbiciunea minţii. Dacă ea se retrage cu uşurinţă, atunci fii atent din ce cauză s-a întâmplat aceasta. Ce înseamnă (a da înapoi)? Inseamnă „a sta la pânda” dar mai ales „a da înapoi, pentru a ocupa o poziţie din care pot să urmăresc cu viclenie”, cu alte cuvinte, înseamnă „a realiza un anumit şiretlic şi a ajunge astfel primejdios”.

Prin urmare, ai avut un gând, te-ai rugat şi a dispărut? Ai avut o ispită şi ai biruit-o? Cui i se datorează aceasta? Nu cumva gândul s-a ascuns în subconştientul tău? Dacă ai încetat să mai ai acel gând, dacă gândul nu-ţi mai tiranizează mintea, înseamnă că, pur şi simplu, a dat înapoi. Gândul este expresia unei patimi sau a unei dorinţe ascunse, a unui ţel neatins sau a unui simţământ nesatisfacut. Aşadar, când am un anumit gând, nu înseamnă că acesta mi-a pătruns în minte, îmi pătrund gândurile pe care eu le vreau, chiar dacă le alung, chiar dacă le războiesc, chiar dacă spun: „Dumnezeul meu, ia-mi acest gând!”. In esenţă, eu creez gândul printr-o acţiune tainică a sufletului meu. Omul are întotdeauna în mintea sa ceea ce vrea, ceea ce este el însuşi, ceea ce este înlăuntrul său. Tot ce există în adâncul sufletului meu se exprimă sub forma gândurilor mele.

Prin urmare, când gândul pleacă, nu înseamnă că a plecat cu totul, ci că a dat înapoi, s-a ascuns, că şarpele s-a ascuns în gaura lui. Dar de acolo te poate urmări şi, intr-o zi, poate să se repeadă la piciorul tău şi să-şi verse acolo otrava.

Să luăm un exemplu. Slujba noastră începe dimineaţa, la ora 9 bizantină. Cu toţii vă treziţi mai devreme, ca să vă rugaţi la chiliile voastre. Auzi un zgomot ciudat în chilia vecinului tău, şi-ţi vine gândul că el nu se roagă. Indată începi să războieşti gândul: „Doamne lisuse Hristoase, iartă-mă, am gândit rău despre fratele meu! Doamne lisuse Hristoase, izbăveşte-mă! Cum de gândesc rău, doar este fratele meu?“ In acelaşi timp, gândul îţi spune: „Du-te să vezi, poate că acesta doar se face că se roagă, dar nu se roagă!“ Tu te lupţi iarăşi şi zici: „O să stau aici, nu mă duc nicăieri!” Gândul pleacă, tu începi să faci metanii. Dar oare a plecat? Nu, a dat înapoi, s-a ascuns.

De unde a apărut însă acest gând? A ieşit de acolo de unde era ascuns si tot acolo s-a întors. O anumită patimă, vreun anumit sentiment, ceva pe care îl vreau sunt cele care au zămislit gândul. Poate să fie invidie, poate să fie bănuială, poate să fie altceva. Prin urmare, în aparenţă mă rog, dar, în realitate, nu mă rog cu adevărat. Aşadar, ceea ce trăiesc eu transfer asupra fratelui meu. Sau, s-ar putea să spun înlăuntrul meu: „O să-i arăt eu Stareţului cine-i acesta pe care el îl preţuieşte! Doarme şi face pe nevoitorul!“ Mă lupt iarăşi să depăşesc şi acest gând, şi îl înving. Mâine voi avea iarăşi acelaşi gând, poimâine tot acelaşi. Insă gândul care vine şi revine dezvăluie acest adevăr, acest fapt, că, pur şi simplu, cl a dat înapoi înlăuntrul nostru. L-am ascuns noi înşine printr-o acţiune conştienta şi cunoscută de noi şi, în mod sigur, ne va tiraniza din nou.

Prin urmare, mai întâi trebuie să fiu atent să nu fiu înşelat şi să cred că duşmanul meu este gândul şi să încerc să-l războiesc. Cine războieşte gândul uită de sine, adică se înşală pe sine însuşi, crede că face ceva. In realitate însă, în Ioc să se îndeletnicească cu Dumnezeu sau cu sufletul lui, se îndeletniceşte cu gândul, iar atunci nu poate realiza nicio înaintare duhovnicească. Să dăm un exemplu. Imi vin gânduri rele, şi încep să strig: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, am gânduri rele, Te rog alungă-le, pentru că vreau să fiu neprihănit, curat, pur, aşa cum vrei Tu! „Păzeşte-te curat”!-, spune Apostolul Pavel (1 Tim. 5, 22).“ Spunând aceasta este ca şi cum m-aş juca, iar atunci mă insel, uit de mine.

In continuare, înaintăm către a doua cursă: nu cumva să fi atacat pe ascuns şi să cazi in rătăcire. Aici se ascunde o altă primejdie. Când Părinţii vorbesc despre rugăciune, vorbesc şi despre patimi, adică despre înclinaţiile sufietului şi despre gânduri. Ne dau o întreagă învăţătură despre gânduri şi, adeseori, ne oferă o întreagă teologie.

Ce înseamnă propoziţia: nu cumva să fi atacat pe ascuns’: înseamnă: nu cumva să cazi într-o cursă. Aici se ascunde primejdia: faptul că gândul a plecat să nu fie cumva o uneltire vicleană a satanei; nu cumva satana sau patima ta să te fi făcut să-ţi alungi gândul, iar adevărata cauză stă ascunsă, situaţie în care avem un atac secret, o cursă. Care este atacul secret? Mai întâi, respingerea cauzei care produce gândul. In al doilea rând, şiretlicul celui râu, viclenia lui, care îţi îndepărtează gândul. Aşa cum cel rău a acţionat ca să-ţi vină gândul rău, tot aşa acţionează acum ca să-ţi vină gânduri bune. Şi, după ce ai avut, să zicem, gânduri trupeşti, acum îţi strecoară un gând bun: „Câtă iubire are Dumnezeu!”, şi uite şi două lacrimi în ochii tăi, de zici: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, fără să-ţi dai seama de vicleşugul celui rău.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre rugăciune – tâlcuire la Avva Evagrie, Editura Egumenita