Arhivă lunară: martie 2021

0

Roadele pocăinței

Dacă pocăința noastră este sinceră, vom gusta și roadele duhovnicești ale Tainei Sfintei Spovedanii. Primul rod al pocăinței este învierea duhovnicească a omului. În pilda fiului risipitor, tatăl, care-L simbolizează pe Dumnezeu, ne încredințează:...

0

Care este scopul postului?

Ca să înţelegem mai bine toată însemnătatea postului, trebuie să lămurim pentru început care e scopul lui. Postul ne învaţă să ne înfrânăm. Prin post ne obişnuim să ne înfrânăm poftele pântecelui, să călcăm în picioare...

0

Ce este postul?

Postul este dar de demult, dar neveștejit, fără de vârstă, însă neîncetat înnoit, ce înflorește întru întreaga lui frumusețe. Postul este strajă bună a sufletului, însoțitor de nădejde al trupului, armă pentru cei viteji,...

0

Un simbol sau o parolă

Cuvântul crez se trage din cuvântul latinesc credo, însemnând “eu cred”. Crezul este lucrul în care crezi şi pe care îţi întemeiezi viata. Orice om are un crez, chiar şi un ateu, fiindcă oricine îşi întemeiază viaţa...