Categorie: Mărturii

0

Sunt mai mult necredincios decât credincios

Ce credeți că i-ar putea apropia pe tineri de Biserică? Cred că, în primul rând, credința în Dumnezeu. Credința te apropie și de Dumnezeu, și de lucrurile Lui, iar dacă n-ai credință în Dumnezeu,...

0

Singuri ne atragem răul la care ne gândim

Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit şi am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a...

0

Și în iad Dumnezeu e prezent ca iubire

Dumnezeu este Iubire, Iubirea absolută, care in revărsarea sa covârşitoare îmbrăţişează întreaga creaţie. Până şi în iad Dumnezeu e prezent ca iubire. Dând omului pe măsura capacităţii sale cunoaşterea reală a acestei iubiri, Duhul Sfânt îi descoperă...

0

Mila este contrariul contabilităţii

Mila este contrariul contabilităţii, care-i treaba demonului. Acela socoteşte întruna, cântăreşte, drămuieşte, nu iartă, nu şterge, nu uită nimic. Hristos milostivnic – Cel Căruia Îi este a ne milui – cu un singur cuvânt şi...

0

Fără neîncetată rugăciune, nu ne putem apropia de Dumnezeu

Cei ce s-au hotărât să slujească întru adevăr Domnului Dumnezeu trebuie să se îndeletnicească neîncetat cu pomenirea de Dumnezeu, adică să se roage neîncetat către Domnul Iisus Hristos, zicând cu mintea fără încetare: Doamne, Iisuse Hristoase,...