Vrăjile lucrează acolo unde nu este rugăciune, nici nădejde tare în Dumnezeu

Părinții au mare putere asupra copiilor lor. Dacă sunt buni sau răi, este problema lor și ei vor răspunde pentru aceasta. Multă suferință este în lume din pricina necinstirii părinților. Tatăl meu a fost un om foarte bun. M-am gândit că ar fi trebuit să-mi dea mai mult timp. Sunt peste măsură de simțitor. M-am născut în 1914. N-ar fi trebuit să am astfel de gânduri față de tatăl meu. Nu era de folos că eram un copil isteț. Nu am văzut că îmi prăpădisem viața. Când ar fi trebuit să împlinesc ceva, prăpăd! Doctorii au spus: Nu va trăi mai mult de cinci ani. Eram greu bolnav la plămâni. Am dorit atunci să-mi închin viața Domnului, așa că am plecat la mănăstire.

Domnul va deschide copiilor calea cea mai bună. Domnul va ierta. Domnul este milostiv. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei, este cu neputință ca această rugăciune să nu aibă înrâurire asupra lor. Gândurile sunt o putere uriașă. Ni se deschide de îndată cale și ni se dă semn.

Este nevoie să ne pregătim inima a se uni în Sfânta Împărtășanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smerește, se smerește și sufletul. Biserica a rânduit cum trebuie să postim. Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură și nelegiuire. Cum să primim Sfânta Împărtășanie dacă nu putem răbda pe cineva? Vom primi Sfânta Împărtășanie, dar nu spre mântuire, căci am păstrat în noi însușiri diavolești, ce sunt rele.

Postul este pregătire pentru o inimă smerită. Sfinții Părinți spun: „Cel ce nu face ascultare, zadarnic postește și se roagă lui Dumnezeu. Ascultarea este mai mare decât postul și rugăciunea.” Când eram tânăr nu înțelegeam învățăturile Sfinților Părinți, dar mai apoi am văzut că este întocmai cum spun ei. Cine nu-și smerește inima și nu și-o curăță de gânduri viclene, în zadar postește.

Domnul este dragoste și bucurie. Trebuie să ne pregătim inima spre a fi blândă și smerită, altminteri spre osândă, și nu spre mântuire luăm Sfânta Împărtășanie. De aceea ne și rugăm: „Să nu fie nouă Împărtășirea aceasta spre osândă, ci spre mântuire.”

Cine merge prin mănăstiri să vadă monumente, arhitectură, fresce, se va întoarce acasă cu sufletul pustiu. Însă dacă este un suflet evlavios, dacă va merge în pelerinaj pentru sufletul său, ca să dobândească pace, mântuire, se va întoarce plin de mângâiere.

Vrăjile lucrează acolo unde nu este rugăciune, nici nădejde tare în Dumnezeu.

Arderea morților nu este o faptă creștinească. Aceasta este lucrarea lumii din zilele noastre, încât trupul să ocupe mai puțin loc. Dacă omul a trăit în credință, trupul său este luminat de harul Sfântului Duh și nu trebuie să fie ars. Domnul nu a făcut trupul ca să fie ars. Se știe încă de la strămoșul nostru Adam că, de îndată ce sufletul părăsește trupul, țărâna trebuie să se întoarcă în țărână, trupul trebuie așezat în pământ, căci arderea nu este lucru creștinesc.

Acele mame care ucid rodul lor în pântec, mare păcat fac. Ele nimicesc viață. Este un mare păcat. Dumnezeu plăsmuiește rodul, iar ea îl ucide. Trebuie să se schimbe din adâncul inimii și să nu mai repete acest păcat. O astfel de femeie este osândită ca ucigașă. Nici un animal de pe fața pământului nu își ucide odrasla, numai ființa cugetătoare își ucide copilul. Dacă rămâne în această stare, neîndreptată, va fi osândită ca ucigașă. Întrebarea care se pune este dacă va trece prin vămi.

Nu sunt păcate care să nu poată fi iertate în afară de cele pentru  care nu ne-am pocăit. Mare este acest păcat al poporului nostru – păcatul nepocăit. Sate întregi au pierit. Când eram tânăr, în Vitovnița erau 110 case, iar acum nu mai sunt nici jumătate. Este păcat că noi, Sârbii, vom ajunge o minoritate. Vor veni din străinătate și se vor așeza aici. Este o mare greșeală a legilor civile ca pământul să fie împărțit între copii. În Apus nu este așa, pământul rămâne unuia, iar ceilalți se angajează. Nu este lucru folositor ca pământul să fie împărțit în parcele mici.

Mama e mamă și noi toți suntem legați de mama noastră. Mulți oameni de știință s-au arătat recunoscători mamelor lor, pentru aceasta își amintesc de ea. Mama este o trăsătură caracteristică a noastră.

Când mama trece la cele veșnice, ne mâhnim. Este un păcat din partea noastră. Trebuie atunci să ne rugăm, căci ea de rugăciunile noastre are nevoie, nu de bocete. Mă tulbur foarte mult când văd mâhnire. Aceasta este un mare păcat, pentru că noi suntem creștini. În loc să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru toate, în loc să ne rugăm Lui să ne numere cu îngerii și sfinții, noi suntem mâhniți! Din această pricină, și mama și copilul vor suferi mult în lumea de dincolo.

Nu trebuie să ne întristăm pentru cei răposați, ci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, ca El să le dea sălaș evanghelic. Tristețea tulbură totul. Ea zădărnicește pacea pe care cei răposați au dobândit-o de la Domnul. De aceea trebuie să ne rugăm, căci a ne întrista după rudele noastre răposate nu este lucru creștinesc. Este lucru păgânesc. Noi, aici, ne pregătim pentru viața veșnică. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm Domnului ca să le ierte păcatele și să facem lucruri bune spre pomenirea lor. Acestea sunt primite de Dumnezeu. Numai Domnul poate slobozi sufletul din legăturile iadului. Pentru aceasta, mai cu seamă, să ne rugăm la Dumnezeu, iar acolo unde se face Sfânta Liturghie, zi de zi, să ne rugăm pentru cei răposați.

Pe când trăia Vlădica Nicolae (Sfântul Nicolae Velimirovici al Ohridei și Jicei), l-au întrebat dacă este mântuire pentru cei ce nu s-au pocăit în timpul vieții. El le-a spus că poate fi, dacă se roagă cineva pentru acel suflet patruzeci de zile și mai mult. Liturghia este jertfa de pe Golgota. Domnul se jertfește. Doamne, curățește păcatele celor ce se pomenesc aici, prin Preacinstitul Tău Sânge. Aceasta este jertfa cea mai mare pe care noi, Creștinii, o putem aduce.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, 2012