Să vedeti în ce încurcătură îl pune pe un sectant faptul că nu te porti așa cum l-au învățat pe el la cursurile de evanghelizare
Este foarte important sã evităm declansarea prejudecătilor. Nu da niciodată răspunsurile asteptate. De exemplu, când un harizmat îti spune cã are descoperiri de la Duhul Sfânt, nu-i răspunde cã „si satana ia chip de înger al luminii”. Acela deja asteaptă acest răspuns, pentru că asa i-a zis pastorul că răspunde un ortodox la aceastã provocare. Răspunzând astfel, tu nu faci decât să întăresti credinta interlocutorului tău în infailibilitatea si vizionarismul pastorului său. In aceeasi clipă el simte cã tot ce a învătat în secta sa este dumnezeiesc, iar tu devii în ochii lui un exemplar tipic de om înselat de diavol.
M-au invitat odatã niste prieteni misionari să merg la o disputã cu harizmatii, la cererea unui preot de tară. Aceasta a avut loc chiar în casa lor de rugăciune si au luat parte numai liderii sectei. La un moment dat acestia au pierdut firul metodicii lor de discutie cu ortodocsii, deoarece noi nicidecum nu am pronuntat cuvintele „Sfintii Părinti” si „sfânta traditie”.
Să vedeti în ce încurcătură îl pune pe un sectant faptul că nu te porti asa cum l-au învătat pe el la cursurile de evanghelizare. De exemplu, acestia abia asteaptă să ridici putin vocea ca să înceapã: „Vedeti, nu aveti duhul dragostei lui Hristos, asa v-ati învătat voi, preotii, numai să conduceti si toatã lumea să vă pupe mâna”.
Dupã ce discutia „oficială” s-a încheiat si fiecare din noi a rămas fată în fată cu câte un grupulet de sectanti, eu m-am gândit să-i fac o surpriză celui care vorbea mai mult. Taman când interlocutorul meu delira fascinat de cele câteva cuvinte grecesti prin care încerca să-mi arate cã Biblia ortodocsilor nu-i bună, în loc să-l numesc satană si să-l blestem, eu m-am apropiat si l-am luat prieteneste de umeri, chemându-l de-o parte. Tu, din ce sat esti, frate?” Acesta, fâstâcit cu totul, mi-a rãspuns: „Din Copanca ···” Zic: „Si asa te-au învătat pe tine in Copanca să tâlcuiesti Scriptura?” Zice: „Nu, că satul nostru nu-i departe de mănăstirea voastră si eu de multe ori am fost la mănăstire···” Zic, fără să-l las din brate: „N-ar strica sã mai mergi la mănăstire, că maică-ta cred că merge”.
Sparge tiparul, simplifică discursul, adu-l pe interlocutor la normalitate. Smulgeti-vă din suvoiul de citate si versete din Biblie, care transformă totul într-un fel de show. Vorbiti ca doi oameni de treabă, pur si simplu, nu ca doi concurenti la alegeri. Hristos rămâne acelasi, indiferent de câte citate stie fiecare. Învingător este cel care a instaurat dragostea, nu cel care a stiut să citeze mai spectaculos Scriptura.
Am arătat, desigur, numai un exemplu cum se poate face acest lucru. Anume în acest fel trebuia dezarmat un tânăr harizmat din Basarabia. Fiecare însă trebuie să se adapteze în functie de interlocutor. In cazul adus, am procedat astfel din câteva motive. In primul rând, stiam că sectantii n-au voie să numească frate pe un ortodox (în special harizmatii si martorii lui Iehova) (Îi anunt pe cei care vor sã experimenteze astfel de lucruri sã fie foarte precauti, pentru că mai ales sectele neoprotestante practică un cameleonism admirabil, asa că ele diferă de la „sat la sat”, desi poartă acelasi nume.). În clipa în care eu l-am îmbrătisat de fată cu membrii sectei lui si i-am zis „frate” acesta si-a pierdut graiul, la propriu. Pentru o chestie de asta poti fi dat afară din sectă. Totodată, eu stiam că el nu se poate apăra de îmbrătisarea mea, pentru că altfel ar fi părut lipsit de dragoste, pe care chiar mai înainte sustinea că nu o au ortodocsii. In al doilea rând, analizându-i gesturile, mi-am dat seama că este de la tară. Atunci, peste primul soc, am adăugat altul: în loc să mă stingheresc din cauza cuvintelor grecesti, asa cum i-a zis lui pastorul că trebuie sã reactionez, sau să-l blestem, eu l-am întrebat din ce sat este. Iar aceasta este cea mai grozavă armă: să-l readuci pe om la origini. Nu este deloc acel mod jignitor de a numi pe cineva „tăran”, ar fi păcat, ci tocmai aducerea la origini în sensul cel mai profund. Să-l simplifici pe om.
Prejudecătile stau între slujitorii lui Hristos si restul lumii ca un zid. Le stim cu totii care sunt ele. Deci, să nu le hrănim prin purtările noastre. Cei dintâi se grăbesc sã-i eticheteze pe ceilalti, iar aceia încă nu au avut ocazia să scape de urmările ateismului stiintific si a umanismului desacralizat. De aceea, de multe ori, e nevoie de actiuni socante care să dărâme, ca un fulger, zidul acesta al indiferentei.
Am fost si eu martor la o convertire care ar putea alcătui un capitol dintr-un pateric contemporan. M-am întâlnit cu un ieromonah de la Noul Neamt în Chisinău trimis cu ceva ascultare de la mănăstire. Pe drum acesta m-a invitat să mergem la verisorul lui, cu care nu s-a vãzut de la intrarea lui în mănăstire. N-am vrut sã-l refuz, desi mie nu-mi prea place sã intru în case străine neinvitat.
Când am intrat in casã, m-a izbit acel duh cumplit al pustietătii, care mie îmi era cunoscut. Verisorul acesta concubina cu o fetiscană care se prostitua prin Grecia. El însusi era hot de masini si hot de tot ce vrei. Pe masă erau câteva sticle de votcă ieftină, niste lămâi si parcă niste peste. Tot atunci mai intrase o pereche, cam cu aceleasi îndeletniciri. Toti fumau, si bărbatii si fetele.
Închipuiti-vă cum arătau doi călugări la această masă. Prietenul meu încă avea ce vorbi cu ei, că-i cunostea, eu însă chiar nu aveam nici un rost acolo. Cu toate că, se pare, rostul a fost acela de a vedea si de a putea scrie acum despre asta. Atmosfera aceea de betie rusească era atât de apăsătoare, încât începuse să-mi macine încetul cu încetul linistea sufletească. Vedeam că mă cufund într-o tristete aproape bacoviană. Si la toate acestea a pus capac purtarea prietenului meu. Acesta s-a pus umăr la umăr cu ceilalți si bea votcă cu lămâie. Am început să mă îngrijorez. Zic: „Acesta acu” se îmbată si, până la urmă, ne mai trezim în pat cu vreo femeie”. N-am îndrăznit însă să-i spun nimic, ziceam si eu „Doamne Iisuse…” cum puteam, asteptând să se termine totul mai repede.
Până la urmă m-am cufundat în judecare, convins că ceea ce face el chiar e un mare păcat, că nu este el ca Sfintii Pãrinti care recurgeau la astfel de metode extreme pentru a câstiga un om. Cã, oricum, un om ca vărul său nu-l convertesc nici o mie de Sfinti. Mai ales că acela nu mai sfârsea cu glumele si batjocura. Asa am si plecat, cu acest gust amar de zădărnicie.
Peste câteva luni însã ne-am pomenit cu acel văr la mănăstire. Acesta se întâlnise cu un om cãruia îi furase BMW-ul, dar, spre mirarea lui, acela nu i-a luat masina, ci doar i-a zis: „Să stii că tu nu o sã mori de moarte bună”. Această întâmplare l-a determinat să lase viata pe care a dus-o si să aleagã monahismul. Fratele acesta a petrecut în mănăstire doar câteva luni si a murit. În timp ce umfla roata de la camion, că avea ascultarea asta. De la presiune, i-a sărit discul în frunte. A mai trăit câteva zile în spital, în comă. În ultima zi s-a sculat si a umblat, spre mirarea medicilor. La capul lui stătea un frate rus, care-i cânta „Bucură-te, Stăpână, milostivă pentru noi înaintea lui Dumnezeu mijlocitoare”. Ii plăcea si-l ruga pe fratele să-i cânte iarăsi si iarăsi. A murit ascultând acest cântec. Atunci am înteles că prietenul meu ieromonah, atunci când îl judecam eu, nu a băut votcă, ci dragoste.
Si acesta este un fel de a înfăptui cuvintele Apostolului Pavel, care rămân la fel de valabile si astăzi, în ciuda comportamentului de lemn pe care si-l însusesc crestinii: „Cu iudeii am fost ca un iudeu, care să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt de sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am fãcut ca unul fără lege, desi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci având legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea; cu cei slabi m-am fãcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am fãcut, ca, în orice chip, sã mântuiesc pe unii” (I Cor. 9, 20-22).
Ieromonah Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa 2002