Pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge

Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu.

El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie.

A lepădat hainele călugăreşti, apoi în lume, într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaş beat apoi a cerut o slujbă unui cârciumar.

Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie şi i-a dat şi o cameră. Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopţii după obiceiul pe care şi-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopţii când era monah.

Şi-a dat seama că poate rugăciunea îl va ajuta să mai spele din păcatele pe care le-a făcut în acea zi şi s-a dus într-un colţ îngenunchind. Acolo rugându-se l-a podidit plânsul. Nu a băgat de seamă la lacrimile care îi curgeau, şi acolo – după atâta oboseală şi după atâta păcat – adormi din nou. A dormit adânc şi trezindu-se dimineaţă, a văzut că locul era pătat de sânge acolo unde el a plâns.

S-a uitat peste tot, chiar şi în oglindă; şi-a cercetat fiecare parte a corpului. Văzu că nu are nici cea mai mică zgârietura, că sângele nu era al lui. S-a uitat mai bine şi iar s-a apropiat de locul unde făcuse rugăciunea şi văzu din nou stropii de sânge.

Atunci a înţeles că pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge.

”Nestemate duhovniceşti”, Editura Cristimpuri, 2010, fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *