Păstraţi în inimă hotărârea de a nu vă depărta de Domnul, şi El va primi lucrarea aceasta

Însufleţiţi-vă ! Priviţi cu veselie în ochii bolii! Lăsaţi-vă, însă, mai puţin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veţi certa cu toată lumea… Toate astea în gând: după aceea va trece totul.

Fiţi senin ! Pesemne că, în drum, v-ar fi întâmpinat vreo primejdie, şi iată că Domnul v-a ţintuit prin boală acasă… Daţi mulţumită Domnului. Şi, oricum, rugaţi-vă, ca să binevoiască a vă face sănătos.

Să vă mântuiască Domnul!

Domnul să vă binecuvânteze !

Gândurile dumneavoastră despre starea deznădăjduită în care, pasămite, vă aflaţi, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmaşul, care vă tulbură. Cine poate să spună ce va fi ? Unul e Dumnezeu, însă vrăjmaşul păgâneşte, dându-se pe sine drept Dumnezeu, tulburând cu prorocia sa vicleană, clătinând credinţa şi alungând liniştea din inimă. Nu-l ascultaţi, ci staţi neclintită în credinţa că boala e de la Dumnezeu şi spre binele dumneavoastră, iar după ce-şi va face treaba va pleca… şi veţi fi sănătoasă, şi veţi sluji Domnului într-o mănăstire.

Pentru toate mulţumiţi Domnului, şi pentru boală mulţumiţi. Mie, din afară, îmi e uşor să vorbesc astfel; dumneavoastră poate că în fapt nu vă este uşor să simţiţi aşa. Oricum, vorbind despre răbdare, mă şi rog să vă dea Domnul a îndura cu seninătate boala, şi de asemenea să trageţi oarecare învăţături din ea. Cine ştie pentru ce v-a ţintuit la pat Domnul ? Neîndoielnic este însă că şi lucrul acesta a fost îngăduit de El, pentru ajutorarea felului de viaţă pe care vi l-aţi ales şi pe care vă străduiţi să îl păstraţi cumva. Din această latură, nici nu mai trebuie iscodită boala dumneavoastră. Pentru a răbda cu seninătate în clipa înteţirii suferinţelor, căutaţi-vă bărbăţie şi în aducerea-aminte de răbdarea tuturor sfinţilor, şi mai ales a mucenicilor. Cât şi cum au răbdat ei ? Ne este greu şi să ne închipuim. De altfel, tuturor prin multe necazuri li se cuvine a intra întru împărăţia Cerurilor (Fapte 14,22). Şi ceea ce a fost făgăduit de Domnul se numeşte cunună. De ce ? Fiindcă nu ne putem înălţa la ea fără pătimiri. Calea într-acolo este crucea luată de bună voie sau trimisă de Dumnezeu.

Îngerul păzitor să vă aducă mângâiere şi seninătate! Pentru faptul că zgomotul din cap nu vă îngăduie să vă adunaţi gândurile, nu vă plângeţi. Dumnezeu judecă sufletul după ceea ce depinde de el, nu după cele asupra cărora el n-are stăpânire. Păstraţi în inimă hotărârea de a nu vă depărta de Domnul, şi El va primi lucrarea aceasta.

Acum trebuie să vă lăsaţi deoparte pravila de postire. Veţi posti după aceea, dacă va plăcea lui Dumnezeu să vă ridice din patul bolii: iar acum, în boală fiind, puteţi gusta din toate ca din nişte doctorii, după sfatul medicului.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala si moartea, Editura Sophia