Duhul modestiei este lumina care călăuzeşte la slava nesfârşită a Împărăţiei cereşti
În lumea aceasta, mulţi sunt cei care nu cunosc legile duhovniceşti – însă aceste legi există şi dovedesc netemeinicia necredinţei în lumea duhovnicească.
Omul care, mândrindu-se, se laudă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor, chiar şi asupra oamenilor lipsiţi de religiozitate – şi, cu cât mai mult se laudă şi se îngâmfă, cu atât le pare mai penibil celor din jur.
Aceasta e acţiunea legii duhovniceşti. Şi cu cât este mai modest omul, cu atât le este mai plăcut tuturor. Cei modeşti sunt iubiţi de toţi, cei mândri le sunt respingători tuturor. Vedem limpede că până şi în oamenii necredincioşi acţionează o lege nestrămutată – şi, dacă cei necredincioşi nu preţuiesc modestia în ei înşişi, o preţuiesc întotdeauna în ceilalţi oameni.
Nu vom greşi dacă vom recunoaşte modestia drept una dintre trăsăturile cele mai dătătoare de mângâiere ale personalităţii umane. Modestia este, fără discuţie, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv faţă de ceilalţi oameni – nu-i agasează cu pretenţiile sale, nu-i chinuie dându-şi importanţă. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinsteşte, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi şi pe oameni, care de la Dumnezeu îşi au toate darurile.
Ca atare, cel modest nu pierde niciodată în viaţă; talentele şi calităţile lui nu sunt diminuate de modestia lui, ci, dimpotrivă, cresc şi mai mult.
De asemenea, modestia nu înseamnă nicidecum slăbiciune, aşa cum cred unii, care se tem de ea. Ea şi numai ea este putere şi vitejie a duhului. Şi în viaţa societăţilor şi a popoarelor, „mândria merge înaintea pieirii”. Nivelul de cultură autentică este direct proporţional cu modestia socială şi internaţională – şi de aceea Cuvântul, Care a zidit lumile, a luat asupra Sa o viaţă de Om modest şi a străbătut o cale de viaţă pătimitoare, arătând duhul modestiei ca pe o lumină care călăuzeşte la slava nesfârşită a Împărăţiei cereşti. Smerenia lui Iisus Hristos a devenit pecete a adevărului în om.
Sfântul Ioan Maximovici, Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia