Da, am făcut greşeli, dar încerc să le îndrept

Dacă cineva citeşte Evanghelia cu atenţie, după aceea vrea să citească din nou şi din nou, şi nu se mai satură. Sfinţii Părinţi au citit Evanghelia şi Psaltirea pentru a le învăţa pe de rost.
Atunci când citim Evanghelia, s-o citim cu atenţie, cuvânt cu cuvânt. Este atât de frumos! Acolo vezi ce-a făcut Hristos, milostivirea Sa, cum i-a întâmpinat pe oameni cu dragoste. Cum a văzut, de exemplu, pe păcătoasa şi a iertat-o din milostivirea Sa. Astea să le luăm reper pentru viaţa noastră.

Lasă-L pe călugăr să fie osândit. Ce, numai laude să-i aducem? Nu contează că ne osândesc. Să nu ne preocupăm de aceste lucruri deşarte, că sunt din lume. Mintea noastră să fie în altă parte. Monahul trebuie să fie smerit, tăcut, răbdător.
In vremea în care mergem să ne împărtăşim, să nu vedem nimic în jurul nostru. Să avem mintea noastră în inimă şi să vedem păcatele pe care le-am săvârşit şi să strigăm: „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine, păcătosul!” Trebuie să strigăm: „Dumnezeul meu, eu nu sunt vrednic, iartă-mă! Am făcut atâtea păcate! Sunt cel mai rău om! Nu trebuie să mă apropii, dar, de vreme ce Tu eşti pr.eamilostiv şi ai spus: Cel ce va veni rămâne în Mine şi Eu în el, de aceea îndrăznesc şi mă apropii.”
Să rostim rugăciunea. Rugăciunea îmblânzeşte sufletul, îl înmoaie, îl face să-i iubească pe toţi. Toţi îi par buni şi nimic nu-l deranjează.
Surorilor, să fim foarte atente la tema dumnezeieştii împărtăşiri. Să nu mergem din obişnuinţă, nepregătite. Toată ziua trebuie sa o petrecem cu gândul că în următoarea zi ne vom împărtăşi. Să facem rugăciunile noastre, să cerem ca Iisus Hristos să ne primească, să vină în inimile şi sufletele noastre, sa lumineze tot ce este întunecat. Să-L rugăm să ne ierte. Să ne amintim de păcatele noastre şi, dacă am făcut ceva care a întristat pe vreo altă soră, dacă am mâhnit pe cineva, trebuie să mergem şi să cerem iertare şi să ne pocăim sincer.
Să nu mergem la împărtăşire aşa, la întâmplare. Să ne rugăm şi să ne îngrijim, iar, atunci când se citesc rugăciunile Sfintei împărtăşiri şi în vremea în care pornim să ne împărtăşim, să ne rugăm şi să spunem: „Dumnezeul meu, iartă-mă! Milostiv fii mie, miluieşte-mă!” Să ne apropiem cu multă atenţie. Şi, când ne întoarcem, să avem cuvinte de slavă, să slăvim pe Hristos, Care ne-a primit. Să aplecăm capul şi să ne rugăm şi să aşteptăm să se împărtăşească şi ceilalţi. Şi în vremea aceea să spunem şi pentru ei: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte pe robii Tăi!” Nu ştim cum s-au pregătit oamenii care se împărtăşesc. Noi să ne rugăm pentru ei să se împărtăşească, asta este treaba noastră: să ne rugăm. Vă rog, surorilor, să ne rugăm, deoarece aşa vom progresa cu adevărat!
Surorilor, să ne împărtăşim cu gânduri smerite, foarte smerite. Să ascultăm şi să ne rugăm mult, cu cuvintele slujbei Dumnezeieştii împărtăşiri şi să spunem: „Eu, Hristoase al meu, eu sunt atât de păcătos şi nimeni altul!” Să ne punem pe noi înşine în rând cu desfrânata, cu tâlharul, cu vameşul, cu canaaneanca şi cu ceilalţi. Să ne gândim şi să spunem: „Slavă lui Dumnezeu, Care a îngăduit să trăim şi noi şi ne-a dat vreme de pocăinţă şi nu ne ia afundaţi în păcatele noastre! Slavă lui Dumnezeu! Slavă Ţie, Doamne!”
Rugăciunile Sfintei împărtăşiri sunt foarte folositoare, foarte puternice. Să le spunem şi să accentuăm toate cuvintele cu înţeles. Să zicem mai ales: „Cred, Doamne, şi mărturisesc…”
De multe ori îmi spune gândul: „Nu sunt vrednic de nimic, sunt neorânduit!” – dar asta este de la cel viclean. Dacă am smerenie, voi zice:
„Da, am făcut greşeli, dar încerc să le îndrept” -şi atunci rămân în pace şi nu mă tulbur.
Toate surorile vor să fie bune. Vrăjmaşul ne îndeamnă către rău şi faţă de el trebuie să avem împotrivire. Toate celelalte să le uităm. Asta este lucrarea cea duhovnicească. Dacă vreau să avansez, trebuie să fac asta.

 Maica Teosemni – Ucenica Părintelui Porfirie, Editura Sophia