Chiar și celui mai mare păcătos, Dumnezeu îi caută măcar o faptă bună ca să-l poată mântui
Orice au făcut vrăjmaşii lui Dumnezeu ca să-L batjocorească i s-a întors Lui spre slavă şi lor spre ruşine. Cum a fost ieri, așa e şi astăzi. Oricine se împotriveşte astăzi lui Hristos se va prăbuşi şi se va nimici, iar puterea şi slava lui Hristos mai tare vor străluci. Aşa este astăzi, aşa va fi mâine şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.
Un “învățător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? Aceasta a fost cea din urmă ispitire din şirul celor prin care iudeii au căutat pricină să-L osândească pe Hristos la moarte. Ce încătuşaţi de rău sunt oamenii! Pe când Dumnezeu caută, fie şi la cel mai mare păcătos, măcar o singură faptă bună ca să-l poată mântui, oamenii caută măcar un singur păcat la cel mai desăvârşit dintre oameni, ca să-l ucidă!
Sfântul Nicolae Velimirovici