Cele opt vederi mintale

Vederile duhovniceşti, precum socotesc, sunt opt. Şapte din ele sunt ale veacului acestuia, iar a opta este lucrarea veacului viitor, cum zice Sfîntul Isaac. Cea dintâi este cunoştinţa necazurilor şi a ispitelor vieţii acesteia, cum zice Sfântul Dorotei, şi ea se întristează de toată paguba, pe care a pătimit-o firea omenească de la păcat. A doua este cunoaşterea greşelilor noastre şi a binefacerilor lui Dumnezeu, cum zic Scărarul, Isaac şi mulţi alţii dintre Părinţi. A treia este cunoştinţa lucrurilor înfricoşate dinainte de moarte şi de după moarte, cum se scrie în dumnezeieştile Scripturi. A patra, înţelegerea petrecerii Domnului nostru lisus în lumea aceasta şi a lucrurilor şi cuvintelor ucenicilor Lui, ale celorlalţi sfinţi Mucenici şi ale cuvioşilor Părinţi. A cincea este cunoştinţa firii şi a prefacerii lucrurilor, precum zic sfinţii Părinţi Grigorie şi Damaschin. A şasea este contemplarea celor ce sunt, adică cunoştinţa şi înţelegerea făpturilor sensibile ale lui Dumnezeu. A şaptea este înţelegerea făpturilor inteligibile ale lui Dumnezeu. A opta este cunoştinţa despre Dumnezeu, aşa-numita teologie.

Acestea sunt deci cele opt vederi. Cele dintâi trei se cuvin celui ce este încă făptuitor, ca prin multe şi amare lacrimi, să-şi poată curăţi sufletul său de toate patimile, şi să primească apoi prin har pe celelalte. Iar celelalte cinci se cuvin celui contemplativ (văzător) sau cunoscător, pentru că păzeşte bine şi împlineşte neîncetat faptele trupeşti şi morale, sau sufleteşti, prin care se învredniceşte de simţirea vădită şi înţelegătoare a acestora. Căci din cea dintâi făptuitorul primeşte începutul cunoaşterii şi cu cât se îngrijeşte mai mult de lucrare şi meditează înţelesurile date lui, cu atât sporeşte mai mult în ele, până ce ajunge la deprinderea lor şi aşa se iveşte de la sine în minte cealaltă cunoştinţă. Apoi la fel; celelalte. Dar ca să se facă vădit ceea ce s-a spus, voi grăi în parte, chiar dacă nu pot, despre fiecare vedere, arătînd ce sunt cele ce le înţelegem şi le zicem, ca să aflăm, prilej de a cunoaşte cum trebuie să lucrăm, când începe harul să ne deschidă ochii sufletului, ca să înţelegem şi să ne minunăm de înţelesurile şi cuvintele care pot aşeza în noi, cum s-a zis, frica sau zdrobirea sufletului.

Sfântul Petru Damaschin, Filocalia, vol.V, Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă