Ce veţi spune dumneavoastră intelectualii la judecată?

Am spovedit odată pe cineva care era mare de tot, cel mai mare din ţară. Eu eram la o biserică şi acolo unde am stat de vorbă cu această personalitate, preotul paroh era şi profesor la Teologie. Şi mă întreabă odată acolo, în prezenţa a mai multor persoane, un lucru aşa, ca de şcoală primară: „Ce să facem? Cum să ne înbisericim?”. Şi i-am spus că este uşor. Dacă întrebi aşa, îţi răspund la fel: „Cu primii paşi. Faci un pas şi dacă nu poţi să mergi, te sprijini de ceva, sau rogi pe cineva să te ţină”. Pentru că se observă şi la copii dorinţa de a pleca de pe loc, de a merge. Este primul lucru pe care îl face. Am văzut odată un miel, abia născut, care s-a ridicat cu greu şi a început îndată să sară. Se vedea dorinţa lui de a se afirma, de a face ceva, de a fi. Nu este deloc salvator, nu este deloc liniştitor, dacă ştii o serie de lucruri şi nu le faci, nu le pui în aplicare. Un părinte spune aşa: „Cine ştie că există veşnicie şi nu ia nici o măsură, merită închis în casă de nebuni”. Este destul de plastic, dar are foarte mare dreptate. Ce veţi spune dumneavoastră intelectualii la judecată? Eu vă preţuiesc mult nu doar pentru că sunteţi „în mişcare” şi aveţi un scop frumos, de moralizare, de încreştinare, dar chiar luaţi parte şi la evenimente politice de istorie şi altele asemenea. Bineînţeles că, aici v-am sfătuit cu tancul şi cu măsură, pentru că diavolii cei mai tari nu sunt la voi, ci sunt prin alte părţi şi de aceea spun: să nu stăm pe loc.

Părintele Arsenie Papacioc, Despre smerenie și umilință – fragment