Căsnicia și ”luptele la cuțite”

11632843 – man being tired of arguing with his wife in their living room

Diavolul, ca să-l scoată pe Adam din Rai, s-a adresat întâi Evei. Și-a făcut ”prezentarea”, i-a pus la îndemână amănuntele (Facerea 3, 1-5) și a plecat, fără să mai meargă la Adam. Era sigur că Eva se va descurca mai bine… alt fapt: cu toate că a omorât toate ”dobitoacele” și toți ciobanii lui Iov și toți copiii lui, ”paradoxal”, nu a omorât-o pe soția lui Iov. Desigur, nu pentru că i-ar fi fost milă, ci (după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur) ca să o folosească drept ”armă imbatabilă” în planul lui viclean.

Ce are diferit femeia, astfel încât să-l influențeze atât de mult pe bărbatul său? În primul rând, are o voce aparte. Timbrul ei, în comparație cu al bărbatului, este subțire, ”pătrunzător”, zdrobește oase. Și, în al doilea rând, are un univers emoțional bogat, care o face să aibă ”un cuvânt de spus”. Și, în combinație cu vocea, poate să facă lucruri mari, fie bune, fie rele, însă de obicei rele.

”Îl vei avea mereu dușman pe bărbatul tău dacă vei avea limba fără căpăstru, chiar dacă ai alte o mie de harisme”, scris nou-căsătoritei Olimpiada Sfântul Grigorie Teologul. ”Mai bine să trăiești de unul singur în pustiu decât cu o femeie «limbută», certăreață și supărăcioasă” (pilde 21, 19), spunea din experiență înțeleptul Solomon. ”Ce soție superbă ai!”, a spus un bărbat unui amic, ca să primească răspunsul: ”Nu mai suport! M-a terminat cu văicăreala ei!”

”Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune? toate lumea știe ce ți-au adus”, a spus Ana soțului ei orb, Tobit (Tobit 2, 14). Iar Tobit, ”cu sufletul adânc întristat, a suspinat, a plâns și cu durere s-a rugat” (Tobit 3, 1). A preferat să moară decât să mai asculte văicăreala soției lui. Spunea în rugăciunea lui: ”Fă, deci, Doamne, cu mine ceea ce binevoiești! Poruncește să mi se ia duhul, ca să mă desfac și să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte și sunt cumplit de amărât! Poruncește să fiu scăpat de această povară în locașul de veci, și nu-ți întoarce fața Ta de la mine!” (Tobit 3, 6).

Și cuvintele bune ”zdrobesc” oasele, dar în sensul bun. Topesc, îl înmoaie pe om. ”O limbă dulce înmoaie oasele” (Pilde 25, 15). De aceea, ”cel ce găsește o femeie bună află un lucru de mare preț” (pilde 18, 22). ”Ce soție urâtă ai!”, a spus un oarecare unui medic. ”Bre, ce îmi spui? Soția mea este un înger!”. A rămas fără cuvinte…

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt