Vina pentru chinurile și suferințele tale o poartă păcatul și diavolul, dar nu numai acestea, ci și tu însuți, fiindcă diavolul nu ți-ar fi putut face niciun rău dacă n-ar fi găsit ceva în tine de care să se agațe

Uneori, in timpul unei rugaciuni indelungate, abia daca ajung sa fie placute lui Dumnezeu cateva minute, cele ce sunt rugaciune sincera si adevarata slujire lui Dumnezeu. Principalul intr-o rugaciune este apropierea inimii de Dumnezeu, cea care da marturie despre dulcea prezenta a lui Dumnezeu in inima.

Fie dupa cum Eu voiesc, nu dupa cum voiesti tu. Acesta este glasul Stapanului Dumnezeu, pe care il aude mereu sufletul nostru cazut in pacat si care nu vrea sa iasa din starea de intristare pe care i-o da pacatul. Fie asa cum Eu voiesc: sau te pocaiesti din adancul inimii, pe masura pacatului savarsit si te intorci la calea vietii, cea pe care ti-am aratat-o Eu, sau supune-te unei pedepse, pe masura pacatului, asa cum ti-o va da dreapta Mea judecata. Altminteri, pacatul pe care l-ai savarsit te va chinui, ca unul ce este o abatere de la poruncile Mele. Sufletul nostru isi va afla linistea numai atunci cand va face in mod real si din adancul inimii dovada de pocainta, pe masura pacatului savarsit, sau va suporta pedeapsa dumnezeiasca corespunzatoare. O, stapanire atotputernica si atotdreapta a Dumnezeului nostru, cea care carmuiesti in chip nevazut nevazutele noastre suflete, Tie se cuvine toata marirea! Slava Tie, Doamne, Mantuitorul nostru! Faca-se voia Ta!

Cat de repede si de usor ne poate mantui Domnul nostru! Intr-o clipita, pe neasteptate, pe nebagate in seama. Adesea am fost in timpul zilei un mare pacatos, iar seara, dupa rugaciune, am mers la culcare indreptat si mai alb decat zapada, prin darul Sfantului Duh, cu inima plina de dulceata si de o adanca pace. Cat de usor ii este Domnului sa ne mantuiasca, in seara vietii noastre, in amurgul zilelor noastre! Mantuieste-ma, mantuieste-ma, o, Preabunule Doamne, primeste-ma in cereasca Ta imparatie. Totul iti este cu putinta. Sluga “pentru stapanul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea” (Romani 14, 4).

Ceea ce este de cea mai mare importanta si reprezinta elementul vital pentru orice faptura, aceea s-a ascuns de catre Creator in adancul fapturii. Putem observa aceasta pretutindeni. Bunaoara la om. Sufletul este asezat in chiar mijlocul fapturii sale, in inima, de aceea se si spune adesea in loc de suflet – inima si in loc de inima – suflet. “Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu” (Psalmul 142, 4); “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele” (Psalmul 50, 11).

Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei, indurarilor si al iubirii de oameni (Psalmul 102, 8 s.a.), si nu Dumnezeul chinurilor si al pedepselor. Chinurile vin ca o consecinta a pacatului, ele fiind si partea acelor fiinte fara trup care l-au parasit pe Dumnezeu. De aceea, daca te caiesti, sincer, din inima, poti crede ca vina pentru chinurile si suferintele tale o poarta pacatul si diavolul, dar nu numai acestea, ci si tu insuti, fiindca diavolul nu ti-ar fi putut face nici un rau daca n-ar fi gasit ceva in tine de care sa se agate.

Sunt un Dumnezeu zelos… (Iesirea 20, 5). “Nu voi da nimanui slava Mea” (Isaia 42, 8). Aceste cuvinte ale Domnului slavei devin o realitate atunci cand slava lui Dumnezeu, care lucreaza in mine prin Sfintele Daruri, o atribui, in sinea mea, altcuiva, sau la altceva, neaducandu-I Lui recunostinta, din toata inima. Atunci devine Domnul zelos pe slava Tainelor Sale, intotdeauna minunate, datatoare de viata. Si atunci sufletul meu va fi pedepsit prin dreapta Sa Judecata, cu toiag parintesc. Atunci aude el deslusit cuvintele Domnului: “Nu voi da nimanui slava Mea”. “Pentru ca nu-mi dai Mie slava care mi se cuvine, cea pe care o vezi tu insuti atat de limpede in Tainele Mele, lovi-voi launtrul tau cu toiagul dreptatii Mele si prin aceasta te voi face sa stii si sa crezi ca nu voi da slava Mea altcuiva niciodata. Eu iti curat pacatele si iti fac sufletul mai alb decat zapada, cu Sangele Meu. Iti aduc in suflet pace si bucurie. Te incalzesc si te alint ca o mama pe pruncul sau, pun in tine blandetea si smerenia Mea. Umplu de dragoste inima ta. Te prefac, iti dau o alta infatisare, spre propria-ti uimire, ca sa te faci om nou, duhovnicesc, si cui altuia i-as putea da slava faptelor Mele? Fiindca Eu raman vesnic neschimbat: “Dumnezeu nu este ca omul, ca sa-L minti, nici ca fiul omului ca sa-i para rau” (Numeri 23, 19).

Dumnezeu Cel nevazut lucreaza asupra sufletului meu, ca si cand ar fi vazut si ca si cum s-ar afla aievea in fata mea, cunoscandu-mi tot ce gandesc si tot ce simt: orice lene ascunsa si orice indaratnicie, orice patima isi primeste intotdeauna pedeapsa cuvenita. In general, daca dispozitia mea launtrica nu este vrednica de Dumnezeu, de sfintenia Lui, inima se simte pedepsita ca de un foc dogoritor, iar atunci cand sunt vrednic ma simt vesel si linistit.

 Sfântul Ioan de Kronstadt, “Viața mea în Hristos”, Editura Sophia, București, 2005