Unul ca acesta se vădeşte ca o fiară cu multe feţe, neîmpăcat nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, nici cu dobitoacele
Cel ce caută slava oamenilor, care nu e nimic, ca şi când ar fi, şi îmbrăţişează iubirea nesăturată de plăceri a sufletului şi se ţine de iubirea de argint prin lăcomie, se face sau drăcesc prin închipuirea de sine şi prin mândrie, sau dobitocesc prin plăcerile pântecelui şi a celor de sub pântece, sau fiară celor apropiaţi prin iubirea lacomă şi neomenoasă de argint.
El cade din credinţa în Dumnezeu, pentru că primeşte slavă de la oameni, după cuvântul Scripturii; se abate de la neprihănire şi curăţie, pentru că-şi aprinde cu lăcomia pântecelui cele de sub pântece şi se supune pornirilor dobitoceşti; şi e scos afară din dragoste, pentru că se îngrijeşte numai de el şi nu dă din avuţiile sale aproapelui lipsit.
Astfel unul ca acesta se vădeşte ca o fiară cu multe feţe, alcătuită din multe laturi potrivnice între ele, neîmpăcat nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, nici cu dobitoacele.
Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. VI, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1977