Unde alergi, diavole?

Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau prin pustie. Ca să nu vorbească în deşert, l-a trimis pe el înainte, iar părintele a rămas în urmă, cufundându-se în rugăciune.

La scurt timp, ucenicul a întâlnit un preot păgân. Acela ducea pe umăr o bucată de lemn. Ucenicul i-a spus:

– Unde alergi, diavole?

Acela s-a supărat, a dat bârna jos şi l-a bătut bine cu ea. Apoi a plecat mai departe. Ucenicul a rămas întins acolo, căci nu şi-a mai putut continua calea. Mai târziu l-a întâlnit şi pe Cuviosul Macarie care, văzându-l, i-a spus cu blândeţe:

– Ziua bună, truditorule.

Aceste cuvinte l-au cutremurat atât de mult pe sacerdot, încât acesta s-a oprit şi i-a spus:

– De ce-mi vorbeşti astfel?

– Văd că te nevoieşti prin muncă, duci povară grea.

Atunci el s-a oprit în loc, înmuiat de cuvintele cuviosului, şi a spus:

– Mai devreme am întâlnit un călugăr foarte rău. Acela m-a numit demon şi eu l-am bătut, dar tu văd că eşti omul lui Dumnezeu.

I-a căzut în genunchi şi l-a rugat:

– Vreau să devin la fel ca tine! Fă-mă şi pe mine călugăr!

Cuviosul l-a luat cu el şi, ajungând la locul unde sacerdotul se întâlnise cu ucenicul, l-au ajutat să se ridice şi l-au adus la mănăstire. Sacerdotul a devenit călugăr şi nu unul oarecare, ci un adevărat călugăr, încât fraţii se minunau de smerenia sa. Şi prin exemplul său a adus la credinţă foarte mulţi păgâni.

Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie, Volumul 2, Editura Sophia, 2009 – fragment