Trei persoane — un singur Dumnezeu. Marele nume: Sfânta Treime

Când un călător vede o lumină în noapte, se bucură şi îşi îndreaptă paşii către lumină, fară a se întreba ce fel de foc este acela ce arde în depărtare. Cu cât se apropie, cu atât el începe să-şi pună această întrebare.

Credinţa creştină i-a apropiat pe oameni de lumina veşnică a îndumnezeirii. De aceea creştinii îşi pun atâtea întrebări în legătură cu această misterioasă şi fascinantă lumină — pentru că ei s-au apropiat foarte mult de ea. Cei ce sunt departe de această lumină îşi pun mai puţine întrebări despre ea. Semiţii se miră cum iafeţii pot crede în trei dumnezei.

Cine crede în trei dumnezei? Este oare posibil ca popoarele creştine, care au curăţat atâtea continente şi insule de politeism, să creadă în trei dumnezei?

Spuneţi-le că voi nu credeţi în trei dumnezei, ci în unul, Dumnezeul cel Unic, Viu şi Adevărat, dar că Mesia al vostru a adus atât de aproape lumina veşnică, încât voi distingeţi trei flăcări. Trei flăcări veşnice — un singur foc. Trei maiestăţi — un singur împărat. Trei miracole — o singură taină. Trei ipostasuri — o singură Fiinţă. Trei persoane — un singur Dumnezeu. Marele nume: Sfânta Treime. Sfânta Treime în Unul. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, întotdeauna şi pentru totdeauna un singur Dumnezeu.

În faţa acestei taine dătătoare de viată, serafimi şi heruvimi îşi acoperă feţele sfinte, cu teamă sacră, cu avânt dumnezeiesc, într-o veşnică stare de dulceaţă inefabilă. Şi nenumăratele cete îngereşti adunate în ceruri intonează imnuri, cu un tremur uşor slăvind măreţia Dumnezeului Unic, Dumnezeului Viu: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot!”

Până şi măreţul soare de pe bolta cerească reprezintă o trinitate în unitate: o masă de foc, lumină si căldură — toate aceste trei elemente nedespărţite între ele formează un singur soare. Fiecare atom de pe pământ re-prezintă şi el o tri-unime. Până şi sufletul omului — icoana Dumnezeului treimic — este compus din trei puteri de bază, invizibile: afectul, intelectul şi voinţa. Şi toate acestea nu împart sufletul în trei suflete. Sufletul este unul şi rămâne unul; puterile sale sunt trei şi rămân trei, în unitate.

Dar lumea nu a cunoscut Sfânta Treime prin aceste ilustrări, umbre şi simboluri ale naturii. Ea a ajuns la această cunoaştere prin revelare cerească. Domnul Iisus Hris-tos a afirmat aceasta. Prin El, neamul omenesc a ajuns să ştie despre paternitatea Tatălui, filiaţia Fiului şi purcederea Sfântului Duh. El ne-a adus pe noi, călători în noapte, mai aproape de veşnica lumină. Şi noi am început să vedem şi să distingem trei în unul: trei miracole într-o taină, trei ipostasuri într-o dumnezeire.

Tot de la Hristos am primit şi credinţa noastră în Sfântul Duh, Dătătorul de viaţă, Care de la Tatăl purcede. Există multe duhuri rele şi înşelătoare ale întunericului, divizate şi slabe, dar există un singur Duh Sfânt. Popoarele şi oamenii ce credeau odată în mulţi dumnezei, credeau de fapt în aceste duhuri rele si înşelătoare. Doar adevăraţii monoteişti, care cred într-un singur Dumnezeu, pot crede într-un Duh Sfânt.

Duhul Sfânt este numit dătător de viată, pentru că El dă viaţă, înapoiază viaţă, aduce la viaţă şi înviază. Când Dumnezeu a creat lumea, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Fac. 1,2). Când Dumnezeu a creat omul, El 1-a creat din ţărânây … si a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Fac. 2, 7). Apostolul lui Hristos scrie creştinilor: Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi (Rom. 8, 9). Dar pentru a nu confunda sufletul omului cu Duhul lui Dumnezeu, apostolul precizează diferenţa: Duhul (lui Dumnezeu) însuşi mărturiseşte împreună cu duhul vostru că suntem fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 16). Şi aceasta este fericirea voastră, purtătorilor de Duh.

La ce ar servi mărturia omenească, precum că sunteţi fii ai lui Dumnezeu, dacă Sfântul Duh nu ar confirma El însuşi acest lucru? Şi Sfântul Duh este dat tuturor celor ce-L cer de la Dumnezeu. Pentru a primi acest oaspete mult prea drag trebuie îngrijită şi curăţată casa sufletului. Aşa spune Domnul nostru, biruitorul morţii: Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la EU (Lc. 11, 13). Acesta este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor. Căci atunci când dă Duhul Sfânt, de fapt El Se dă pe Sine. Există oare vreun dar mai mare ca acesta? Există oare o dragoste mai adâncă decât aceasta?

Cum S-a arătat Duhul Sfânt credincioşilor? Mai întâi ca ardoare în inimă. Aceasta apare în timpul rugăciunilor înflăcărate, ca o căldură puternică în tot corpul. Proro-cul Ieremia aduce mărturie clară şi adevărată în acest sens, pentru că El mărturiseşte din proprie experienţă. Ieremia a avut de suferit multă batjocură şi multe încercări, până când cuţitul i-a ajuns la os: Dar iată, era în inima mea ceva ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut (Ier. 20, 9). Atât de irezistibil este Sfântul Duh al lui Dumnezeu într-o inimă curată în care a intrat!

Duhul Sfânt S-a mai făcut cunoscut şi sub forma unei voci. Sfinţii Proroci şi Apostoli mărturisesc adesea auzul acestei voci mistice si totuşi clare a lui Dumnezeu. Auzi, dar nu vezi cine vorbeşte.

Mai mult decât atât, Duhul lui Dumnezeu S-a arătat sub formă de porumbel. Aceasta s-a întâmplat la botezul Domnului Hristos în râul Iordan: Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El (In 1, 32). Porumbelul este un simbol al purităţii Sfântului Duh. Binecuvântate sunt sufletele pure, căci ele vor fi considerate demne pentru a fi vizitate de Sfântul Duh!

Dar cea mai măreaţă manifestare a Sfântului Duh din istorie a fost cea din a 50-a zi după învierea lui Hristos, sub formă de limbi de foc. Si când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Si li s-au arătat, împărţite, limbi ca defoc şi au şezut pe fietare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Fapte 2, 1-4). Asa a avut loc întemeierea Bisericii lui Hristos pe pământ, prin focul Sfântului Duh.

Asa Şi-a îndeplinit Mântuitorul promisiunea făcută Apostolilor. El a îndeplinit-o într-un atare mod şi cu aşa o putere, cum Apostolii nu şi-au imaginat vreodată. Cu adevărat, lucrările lui Dumnezeu depăşesc înţelegerea umană.

Domnul a promis: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi II cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi (In 14, 16-17). Primul Mângâietor, Domnul Iisus, a fost mai mult decât o simplă mângâiere pentru credincioşi. Insă iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite, astfel că pentru oameni a fost trimis chiar şi un al doilea Mângâietor.

În plus, Domnul Iisus Hristos a adus şi El mărturie pentru Sfântul Duh spunând: Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu (In 14, 26). Şi iarăşi: Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu  ÎI voi trimite vouă, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (In 15, 26). Şi iarăşi: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbişi cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi (In 16, 13-14). Şi această promisiune a fost îndeplinită la fel ca orice altă promisiune a adevăratului Mesia, o, purtătorilor de Hristos.

Sfântul Duh a fost promis — aşa au aflat oamenii de existenta Lui. S-a arătat si asa au crezut oamenii în El. Şi rămâne printre credincioşi, iar oamenii au ajuns să-L iubească pe Dumnezeu-Sfântul Duh.

Cum se naşte lumina din soare si cum purcede căldura din soare — cunoaşteţi aceasta cu adevărat? Cum se naşte un gând din inimă şi cum puterea purcede din inimă – aţi înţeles cu adevărat? Cum dar aţi putea înţelege taina veşnică a nenăscutului Tată? Cum aţi putea înţelege conceperea Fiului şi purcederea de la Duhul Sfânt? Fiii oameni-lor nu au fost niciodată în stare să pătrundă vreun adevăr oarecare despre Dumnezeul Preaînalt, dacă acesta nu le-a fost revelat lor de către Preaînaltul şi nu l-au pătruns nici mai mult şi nici mai puţin, ci atât cât le-a fost revelat el lor.

Ne-a fost revelat faptul că Sfântul Duh nu este o creaţie a lui Dumnezeu, ci chiar Dumnezeu. El este Domnul, Dătătorul de viaţă, a Cărui prezenţă creează viaţă, dă tărie, oferă înţelepciune şi produce bucurie. El purcede veşnic de la veşnicul Tată. El este din aceeaşi esenţă cu Tatăl, din aceeaşi esenţă cu Fiul — de aceeaşi esenţă, de aceeaşi putere şi de aceeaşi mărire. El diferă doar în privinţa persoanei. Un ipostas deosebit Îl distinge de Tatăl şi de Fiul. Deci Lui I se cuvin aceeaşi închinare si aceeaşi slavă.

Sfinţii Proroci au vorbit prin El. în simpli pescari El a picurat înţelepciunea cerurilor. Bărbaţilor şi femeilor celor neputincioşi — martirizaţi pentru Hristos — El le dă putere de biruinţă mai tare decât moartea.

Sfântul Duh, Dătătorul de viaţă, Care purcede de la Tatăl, este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. El S-a descoperit şi a lucrat. El Se revelează şi lucrează în continuare. Cei cărora El li Se revelează şi pe cei prin care El lucrează îl cunosc. Aceştia nu cunosc esenţa Sa; ei îl cunosc prin revelare şi lucrare.

Credinţa în Sfântul Duh al lui Dumnezeu nu se bazează pe presupuneri, ci pe realitatea revelată, experiată şi mărturisită. Oricine doreşte să devină martor viu al acestei realităţi trebuie să facă eforturi pentru a-şi curăţa inima de păcat şi a o tămâia cu rugăciune, înainte de a cugeta la vreo taină dumnezeiască. Şi Sfântul Duh Se va revela lui, Duhul Adevărului şi al vieţii, Duhul înţelepciunii şi fericirii, Duhul libertăţii şi al adopţiei. Şi acest Duh Sfânt va depune mărturie privitor la adevărul tuturor descoperirilor lui Hristos despre Dumnezeu, despre suflet, despre calea spre mântuire, despre împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. El depune mărturie pentru toate acestea precum a facut-o şi pentru sufletele Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi care au alcătuit Crezul. Cunoaşterea lui Dumnezeu ca Sfânta Treime a fost dezvăluită oamenilor prin Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El nu ne-a oferit aceste cunoştinţe sub forma unei învăţături filosofice, ci sub forma manifestării şi lucrării din partea Tatălui, a Fiului si a Sfântului Duh. Aceste arătări şi lucrări ale Dumnezeului celui Viu prin cele trei ipostasuri ale Sale sunt realei Este reală intervenţia Tatălui prin voce la râul Iordan şi pe Muntele Tabor. Reală este persoana înfăţişată în mod miraculos a Fiului întrupat al lui Dumnezeu, precum şi lucrarea Sa, patimile şi învierea Sa. Reală este şi manifestarea şi lucrarea Sfântului Duh, în apostoli, în sfinţi, în drepţi şi în întreaga Biserică a lui Dumnezeu de la începuturi până în prezent; pentru totdeauna şi întotdeauna un Dumnezeu, un împărat veşnic, o putere, o slavă, o iubire, o lumină, o fericire, o esenţă, un Dumnezeu.

Aceasta este credinţa înaintevăzătorilor care îşi îndreaptă privirea către focul din depărtare. Aceasta nu este credinţa celor orbi, care de-abia disting lumina soarelui. Pentru înaintevăzători această lumină fizică este întuneric prin care ei pălesc ca nişte drumeţi nocturni aţintindu-şi privirea spre lumina din depărtare. Ei călătoresc fară a-şi lua privirea de la această lumină mistică. Atât de puternică este această lumină, încât lumea le pare scufundată în întuneric. Şi chiar dacă mistica lumină e departe, ea luminează cărarea lor în noapte şi încălzeşte inimile lor, cu căldură minunată şi cu bucurie. Şi ei se bucură ca nişte copii — ca nişte copii ai acestei mari lumini. Şi se grăbesc spre ea precum exilaţii care se îndreaptă spre ţinutul de baştină. Ei înaintează curioşi, din ce în ce mai mult, si nu se abat din cale. Şi, plini de fericire, îi cheamă pe fraţii lor, rămaşi în urmă sau abătuţi de la calea dreaptă, încurajându-i, liniştindu-i şi ajutându-i să-şi urmeze calea. Ei se grăbesc să ajungă cât mai departe cântând imn de biruinţă: „Pe aici, fraţilor, către Tatăl şi Mântuitorul şi Mângâietorul nostru! Străluceşte asupra noastră, îndrumă-ne, încălzeşte-ne!”

Aceasta este credinţa voastră, o, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri înaintevăzători. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la capătul călătoriei! Aceasta este credinţa verificată, pe vreme însorită şi pe furtună; credinţa ortodoxă mântuitoare, ce nu a fost niciodată ruşinată. Aceasta este credinţa poporului cu adevărat ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. În înfricoşata zi a Judecăţii lui Hristos ei vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului