Trebuie să prelungim trăirea din biserică în afara bisericii. Biserica nu se limitează la locaşul de cult; ea cuprinde întreaga umanitate

– De ce noi, de foarte multe ori, creăm o prăpastie între conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, pe care o avem în biserică, şi viaţa cotidiană din care e exclus Dumnezeu? Se poate trăi în lume cu această conştiinţă?

– Sigur că trebuie să prelungim trăirea din biserică în afara bisericii. Biserica nu se limitează la locaşul de cult; ea cuprinde întreaga umanitate. Nu Biserica este în lume, ci lumea este în Biserică. Biserica ocroteşte lumea, ea se extinde până la marginile lumii şi ale universului. Totul trăieşte în Biserică. Noi trebuie să ne obişnuim cu această realitate şi să nu trăim o duplicitate între ceea ce suntem în biserică şi ceea ce suntem în afara ei. Trebuie să ducem biserica cu noi. Se vorbeşte de liturghie după liturghie ca o continuare a Liturghiei. De aceea se şi spune: „Cu pace să ieşim”. Cu pace să ieşim din biserică şi să ducem lumii pacea pe care am primit-o aici. Locaşul unde săvârşim Liturghia e inima, dar inima trimite sângele şi viaţa în tot organismul, şi acesta este tot universul. Totul trebuie privit unitar.

– Avem tot timpul tendinţa să ne motivăm adormirea spirituală după ce ieşim din biserică prin conflictul care este între lume şi Dumnezeu. Există un conflict sau el este numai în conştiinţa noastră, în felul în care privim lumea?

– Cred că între Biserică şi lumea decăzută a păcatului există un conflict permanent. Misiunea Bisericii este de a transforma această lume căzută în împărăţia lui Dumnezeu.

– Însă uneori noi vedem un conflict şi între legile lui Dumnezeu şi creaţie. În mintea noastră e problema.

– Creaţia e în legătură cu viaţa oamenilor. Dacă se produc dezechilibre în creaţie, acestea sunt datorită păcatelor oamenilor. Există conflict între creaţia restaurată în Hristos – şi aceasta este de fapt Biserica celor conştienţi, a celor care se luptă să se ridice deasupra păcatului – şi creaţia care nu se lasă restaurată sau nu recunoaşte această restaurare în Hristos, adică lumea aceasta care prin faptele ei se opune lui Dumnezeu, chiar dacă e botezată. Există mereu această tensiune pe care o constatăm între Biserică şi lumea păcatului, cu care nu trebuie să pactizăm, ci să ne luptăm, nu urând-o şi alungând-o, ci căutând să eliminăm răul şi să ducem toată lumea în Biserică, să transformăm toată lumea în împărăţia lui Dumnezeu. Sfârşitul lumii va fi atunci când toată creaţia, restaurată potenţial în Hristos, va fi adusă în Biserică. Cât timp există păcat, există şi această opoziţie, precum şi efortul ei de a se instaura pretutindeni, de a face să domnească în lume legea dragostei, a smereniei, a împăcării, a vieţii plenare. E o luptă permanentă între viaţa aceasta plenară, frumoasă, curată, sfântă, care este iubirea lui Dumnezeu şi care a irupt în Biserică şi din Biserică în lume, şi această lume care se opune iubirii, vrând să petreacă în ura şi-n micimea şi-n răutatea ei, care o distrug. Iubirea vine ca să cuprindă şi să anihileze această ură, să-i conştientizeze pe aceşti oameni a căror viaţă este un non-sens şi care îi duce la pierzare. Olivier Clement spunea că omul trăieşte viaţa plenară numai atunci când este în rugăciune, căci atunci se află în legătură directă cu Dumnezeu. Depărtându-se de rugăciune, deja începe să trăiască o viaţă diminuată, împuţinată şi umbrită de griji lumeşti, care poate duce la o tragedie. Tocmai de aceea vine Dumnezeu, ca să ne ofere viaţa adevărată, pe care noi o refuzăm.

– Deci trezvia ar fi ca un bec aprins tot timpul în conştiinţa noastră. Mântuitorul, în rugăciunea din grădina Ghetsimani, prin cuvintele: „Nu mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti în lume”, se referă la trezvie?

– Să-i păstreze în lume pentru ca prin ei lumea să vină la conştiinţa adevărului. Lumea să se trezească prin ei.

– În sensul de a le păstra conştiinţa curată?

– Fără îndoială, ca să-i ajute Dumnezeu în misiunea pe care o au, să o păstreze neatinşi de cel rău, în această comuniune totală cu Dumnezeu, pentru ca lumea să poată veni prin ei la Hristos. „Nu numai pentru aceştia Mă rog, ci pentru toţi cei care vor crede prin cuvântul lor”. Până la urmă, întreaga umanitate e destinată să creadă în cuvintele lor, căci ele s-au auzit până la marginile lumii.

Mitropolitul Serafim Joantă,  Dialoguri duhovniceşti