Trebuie să mărturisim plini de îndrăznire cu gura, de vreme ce tot cu îndrăznire păcătuim în trup

Mărturisirea este recunoaşterea voluntară şi sinceră a faptelor păcătoase, fără teamă sau ruşine şi sfială, dar cu osândire de sine şi cu zdrobire de inimă înaintea persoanei rânduite de Biserică pentru dezlegarea păcatelor.

Mărturisirea păcatelor trebuie să fie de bunăvoie, un act voluntar şi sincer, să fie adevărată şi desăvârşită, fiindcă o spovedanie silită şi nesinceră este neroditoare, ca una care nu porneşte din imboldul inimii, ca expresie a grijii şi semn al unei dorinţe de vindecare.

Mărturisirea trebuie să fie fără ruşine şi fără sfială, ci cu bună îndrăznire şi osândire de sine, fiindcă îndrăznirea este manifestarea scârbirii faţă de păcat şi dispoziţia pentru îndepărtarea lui. Ruşinea însă arată lipsa curajului.

Mărturisirea se cuvine să fie cu zdrobire de inimă, fiindcă aceasta mărturiseşte adevărata părere de rău şi exprimă întristarea pentru călcarea poruncilor Lui Dumnezeu pe care caută să Îl îmblânzească. Mărturisirea fără zdrobirea inimii arată lipsa sentimentului adânc de vinovăţie pentru călcarea dumnezeieştii legi.

Mărturisirea care poartă aceste caracteristici ale adevăratei pocăinţe şi schimbări a minţii este adevărată şi desăvârşită şi aduce roadele ei de mântuire. Prin acestea cel ce se mărturiseşte trebuie să se apropie de părintele lui duhovnicesc, să îşi deschidă inima lui, să le dezvăluie pe cele nearătate şi cele ascunse ale inimii, fără ruşine şi sfială, cu îndrăznire şi zdrobire de inimă, şi să caute a împlini toată dreptatea lui Dumnezeu, ca să se vindece sufletul şi să dobândească mântuire.

Cei ce au păcătui şi din ruşine nu îşi mărturisesc păcatul, îşi predau, din pricina ruşinii, sufletul lor la moarte. Unii ca aceştia suferă asemenea bolnavilor care, din pricina ruşinii, deşi distruşi de suferinţă, nu aleargă la doctori şi tocmai aceasta îi trimite mai repede în iad. Cel ce a păcătuit trebuie să se spovedească pentru a fi mântuit. Dumnezeu prin profetul Isaia porunceşte, zicând: Spune tu mai întâi păcatele tale, ca să te îndreptăţeşti,  fiindcă Eu sunt cel ce şterge păcatele tale.

Celor ce se ruşinează şi nu vin la mărturisirea care aduce mântuire, Sfinţii Părinţi dau ca sfat acestea: „Ruşinea, dacă ruşine putem numi ceea ce vine la spovedanie, nu aduce slavă şi har, despre care înţeleptul Solomon zice: Este o ruşine care duce la păcat.

Nu dispreţui să-ţi spovedeşti păcatul tău, pentru ca prin ruşinea de aici să scapi de cea de dincolo (fiindcă şi aceasta este o parte a osândei aceleia) şi să fii slăvit, fiindcă ai urât păcatul cu adevărat, biruindu-l şi osândindu-l pe el ca pe ceva vrednic de ocară. Ne încurajează aşadar sfinţii să ne grăbim, fiindcă Dumnezeu a închis vremea mântuirii şi pocăinţei în timpul vieţii. Iată ce spune dumnezeiescul Gură de Aur: „Nu este mărturisire şi îndreptare celor ce merg în iad. Dumnezeu a hotărnicit aici viaţa şi fapta, iar acolo cercetarea faptelor.”  Acelaşi dumnezeiesc părinte ne învaţă ca este cu neputinţă a scăpa de ruşinea faptelor noastre, fiindcă, dacă aici nu ne mărturisim păcatele din pricina ruşinii, vom fi ruşinaţi acolo în faţa multor mii şi zeci de mii. Iată cuvintele acestui sfânt părinte: „Aici în faţa unuia singur nu voim să fim ruşinaţi, dar dincolo ce vom face în faţa a mii şi zeci de mii?”  „Gândeşte-te ca şi cum ai fi la scaunul de judecată al lui Dumnezeu, ia aminte la toate păcatele ce ai greşit în viaţa ta. Căci chiar dacă ai vrea să îţi ascunzi păcatele, Dumnezeu nu le va ascunde nicidecum, ci pe toate le va pune înaintea ochilor tăi, dacă, apucând mai înainte, nu le vei dezlega pe ele acum prin pocăinţă şi mărturisire.” Şi iarăşi: Mulţi dintre păcătoşi zic: sunt plin de ruşine. Cum pot să mă apropii de Dumnezeu? Cum pot să îl chem pe El? Aceştia suferă de „evlavie” drăcească. Eşti lipsit de îndrăznire şi curaj? Dar tocmai pentru aceea apropie-te, ca să dobândeşti multă îndrăznire! Nu cumva un om se va împăca astfel cu tine? Dumnezeu este şi mai degrabă EI vrea să te slobozească de păcate. Căci nu atât de mult doreşti tu propria ta siguranţă, pe cât doreşte Acela mântuirea ta!  Şi înţeleptul Sirah îndeamnă, zicând: Să nu te ruşinezi a mărturisi păcatele tale, iar Iov zice şi el: Chiar dacă fără de voie am păcătuit, am ascuns eu păcatul meu, căci nu mă feream de mulţimea poporului, ca să nu mărturisesc înaintea lui.

Iar Sfântul Vasile cel Mare zice că trebuie să mărturisim plini de îndrăznire cu gura, de vreme ce tot cu îndrăznire păcătuim în trup. Iată cuvintele lui: „De vreme ce păcătuim în trup, ori de câte ori facem mădularele noastre roabe păcatului spre fărădelege, să avem îndrăznire a le mărturisi cu gura, fiind câştigaţi prin acest organ, pentru dezlegarea păcatului”. Ai blestemat? Binecuvântează. Ai înşelat? Dă înapoi. Te-ai îmbătat? Posteşte. Te-ai lăudat? Smereşte-te. Ai pizmuit? Roagă-te. Ai ucis? Mărturiseşte sau fă cele deopotrivă martiriului şi munceşte trupul prin mărturisire, şi atunci după mărturisire vei fi vrednic a cânta lui Dumnezeu în psaltire cu zece strune.

Sfântul Nectarie din Eghina,”Despre îngrijirea sufletului”