Timpul tristetii nu-i atunci când suntem nefericiți, ci acela în care săvârșim răul

Dumnezeu nu de alta ne-a dat intristarea, ci numai din pricina pacatului, si El a dovedit aceasta prin insasi experienta lucrurilor. Cand e vorba de pierdere de bani, de moarte, de boala, sau cand dau peste noi alte necazuri, noi, mahnindu-ne si indurerandu-ne, nu numai ca nu scoatem nici o mangaiere din intristare, ci ne sporim si mai mult nenorocirea.

Dar cum putem sa scapam de tristete? Ci eu, va voi intreba: De ce n-am putea sa ne scapam de ea? De ati savarsit desfranare sau ucidere, sau orice alta fapta de acestea, care inchid poarta imparatiei cerurilor, fiti tristi, mahniti-va, nimeni nu va impiedica. Dar daca, din mila Domnului, ati stat departe de asemenea crime, de ce sa va nelinistiti sufletul zadarnic?
Dumnezeu a asezat tristetea printre simtamintele firii noastre nu ca sa ne lasam ei cu usuratate, fara rost, in clipa incercarii, nici ca sa ne abandonam pe noi insine, ci ca sa scoatem din acest simtamant cel mai mare dintre foloase. Si cum vom putea, oare, scoate asemenea foloase? (…)
Timpul tristetii nu-i atunci cand suntem nefericiti, ci acela in care savarsim raul. Dar noi, noi am rasturnat indreptarul acesta, timpurile le-am schimbat. Cand savarsim multime de greseli, nu simtim nici cel mai mic disconfort, iar de ni se intampla sa suferim, de te miri-unde, vreo impotrivire, iata-ne abatuti, loviti de mahnire, gata de a sfarsi cu viata aceasta si a ne scapa de ea.
Pentru aceasta, tristetea pare a fi lucru suparator si greu de dus, ca si mania si pofta trupeasca. Cei ce se leapada acestor simtaminte pe nedrept si fara rost, le-au facut sa-si piarda din insemnatatea lor. Ca si cu leacurile pe care le dau doctorii. Cand aceste leacuri nu sunt date pentru bolile carora se potrivesc si pentru care au fost pregatite, ci altora, departe de a despovara de suferinta lui, dimpotriva ii maresc raul.
Asa lucreaza tristetea.

Cum ea e o terapie in stare – putem spune – de a curati raul din noi, daca cuprinde un suflet trandav, incarcat de grele pacate, ea ii aduce buna slujire, dar de se salasluieste intr-un suflet care lupta si se zbate, care trudeste, care are griji si sufera, in loc de a-i ajuta, ii aduce mari stricaciuni, facandu-l mai slab si usor de doborat.
Asa, scriind acelora care se tineau tari in credinta, Pavel le zicea: „Bucurati-va totdeauna in Domnul, va zic mereu, bucurati-va!”… Dar acelora care erau destramati, mandri, cartitori, le zicea: „Sunteti plini de trufie…” Cel ce-i impovarat de pacate, sa foloseasca aceasta terapie, ca sa se elibereze si sa se usureze, dar acel care-i sanatos, de ce si-ar ruina fericita-i sanatate prin tristete?

Sfântul Ioan Gură de Aur