Etichetat: Arsenie Papacioc

Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El 0

Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El

Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să...

Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător 0

Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător

Diavolul ţânteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul...

Părintele Arsenie Papacioc: Oricine poate şi trebuie să se roage, spunând ”Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” 0

Părintele Arsenie Papacioc: Oricine poate şi trebuie să se roage, spunând ”Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”

– Asistăm la o îndepărtare a oamenilor de Biserică: nu mai vin la slujbe, nu mai ţin legătura cu preotul. Practic, deşi unii se autonumesc creştini, nu se comportă ca atare. Cum vedeţi situaţia...