Să nu uiţi niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere

Când te rogi Domnului, Maicii lui Dumnezeu, sfinţilor, să nu uiţi niciodată că Domnul dă după inima celui ce cere („Dea ţie Domnul, după inima ta” – Psalmul 19, 4). După cum îţi este inima, aşa îţi va fi darul. Dacă te rogi sincer, cu credinţă, nefăţarnic, din toată inima, atunci ţi se va da dar de la Dumnezeu pe măsura credinţei tale, a „temperaturii” inimii. Şi invers, cu cât îţi este inima mai rece, cu cât se vădeşte mai puţin credincioasă şi mai duplicitară, cu atât îţi va fi rugăciunea mai fără folos, aceasta în cel mai fericit caz, fiindcă o astfel de rugăciune ar putea să-1 mânie pe Dumnezeu, Cel ce este Duh şi căruia i se cuvine închinare în duh şi adevăr (Ioan 4, 24, 23). De aceea când chemi pe Domnul, pe Maica Domnului, pe îngeri sau pe sfinţi, cheamă-i din toată inima: de te rogi pentru vii sau pentru morţi, roagă-te cu inimă fierbinte, spunând numele fiecăruia; de te rogi să ţi se dea ţie sau altcuiva vreun dar duhovnicesc, pentru izbăvirea ta sau a altcuiva de vreo nenorocire, de păcate, de patimi, de năravuri păcătoase, roagă-te pentru aceasta din toată inima, dorind din tot sufletul ca tu sau altcineva să căpătaţi darul cerut, arătându-te ferm hotărât să părăseşti tu însuţi păcatul, sau dorind ca şi alţii să se lepede de păcate, de patimi, de năravuri rele şi Domnul îţi va da darul după inima ta. „Cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan 15, 7). Vezi, trebuie numaidecât să vrei să obţii ceea ce ceri şi numai aşa vei primi. „Rugaţi-vă unul pentru altul ca să vă vindecaţi” (Iacov 5, 16).

Fii ascultător cu inima la tot lucrul bun, cu cuvântul şi cu fapta, în toată vremea, slujind altora fără nici cea mai mică supărare sau enervare, ţinând minte cuvintele Mântuitorului: „Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26).

Crede nezdruncinat că Domnul ţi-a dat toate cele de trebuinţă în toată vremea. În timpul rugăciunii El îţi dă putere şi chezăşia împlinirii fiecărui cuvânt, întru Duhul Sfânt; în timpul unei evlavioase „convorbiri”, El îţi dă apă vie şi face din cuvintele tale un torent de foc; în toată vremea Domnul înseamnă pentru tine tot binele. Când te afli în preajma Domnului tău, n-ai de ce să fii trist. El te-a „închis” în Sine din toate părţile, îţi pătrunde toată fiinţa, îţi ştie gândurile, nevoile, intenţiile şi dacă vei sta în El cu adevărat, cu credinţă şi cu dragoste, nu va mai pătrunde în tine nici un rău. „Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape” (Filipeni 4, 5). Dumnezeu, Cel pururea fiitor, atotprezent, simplu (necompus), poate într-o singură clipă să creeze şi să recreeze totul, aşa cum a făcut în minunile din Egipt. Cel simplu le poate face pe toate simplu, Cel atotputernic are puterea să săvârşească toate.

Dintr-un orgoliu de stăpân sau, mai exact, dintr-o trufie de om cu bani, sau dintr-o inexplicabilă răutate, deseori nu-i „onorăm” nici măcar cu o vorbă pe cei ce se hrănesc de pe urma noastră, sau chiar îi tratăm cu ostilitate. Aceasta, în loc să ne smerim înaintea lor, ca nişte slujitori ce le suntem, după cuvântul Domnului: „Care dintre voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26), ştiind că prin aceasta ne sporim şi darul datorat Stăpânului nostru, printr-o slujire sinceră, nefăţarnică, făcută Lui în persoana fraţilor Săi mai mici. O, Creatorule Cel blând şi smerit cu inima, Dătătorule de viaţă, Răscumpărătorule, Cel ce ne dai hrană şi Cel ce ne aperi, Iisuse Doamne, învaţă-ne dragostea, blândeţea şi smerenia Duhului Tău Sfânt şi întăreşte-ne în virtuţile Tale, cele iubitoare, ca să nu se trufească inima noastră de darurile Tale bogate şi să nu ni se pară că hrănim, îndestulăm şi susţinem pe cineva. Fiindcă Tu eşti Cel ce tuturor dai hrană, îndestulare şi susţinere; totul stă sub aripile bunătăţii Tale, îndurărilor şi iubirii Tale de oameni, toţi se îndestulează şi îşi găsesc pacea sub ele, nu sub ale noastre, fiindcă noi înşine avem nevoie să ne găsim adăpost sub umbra aripilor Tale în toate clipele vieţii. Ochii ne sunt aţintiţi spre Tine, Dumnezeul nostru; ochii robului privesc Stăpânul, ochii roabei privesc Stăpâna; îndură-Te spre noi. Amin.

Crede nestrămutat că fiecare cuvânt pe care îl rosteşti, mai cu seamă în timp ce te rogi, poate deveni faptă; ţine minte că Cel ce a făcut să se nască cuvântul este Dumnezeu-Cuvântul, că însuşi Dumnezeul nostru, Cel în Treime preamărit, Se defineşte prin trei cuvinte: Tatăl, Cuvântul, Sfântul Duh. Că fiecărui cuvânt îi corespunde o existenţă sau, altfel spus, fiecare cuvânt poate fi existenţă şi faptă. Faţă de cuvânt, poartă-te cu evlavie şi dă-i preţuire. Ţine minte că precum Cuvântul lui Dumnezeu ipostatic, Fiul lui Dumnezeu, este unit întotdeauna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, tot aşa şi în cuvântul Sfintei Scripturi, cel al rugăciunilor, al scrierilor Părinţilor înţelepţiţi de Dumnezeu se află prezenţi Tatăl, graţie omniprezenţei Sale, şi ca Raţiune Supremă, Cuvântul Său lucrător şi Duhul Sfânt, Săvârşitorul. De aceea acolo nici un cuvânt nu este de prisos, ci are, sau ar trebui să aibă, o forţă intrinsecă; vai de cei care vântură cuvinte goale, fiindcă va trebui să dea socoteală pentru ele! „Că la Dumnezeu nu este cu neputinţă tot cuvântul” (Luca 1, 37, după traducerile mai vechi, de ex. Biblia de la 1688 – n. trad.) A-i fi cu putinţă toate este în general o însuşire a cuvântului (dumnezeiesc), exprimată în forţa sa şi în posibilitatea de a deveni faptă. Aşa ar trebui să fie şi cuvântul de pe buzele oamenilor.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia