Să nu faci fapta milosteniei cu scopul de-a fi lăudat de oameni

A doua treaptă a păcatului este când cineva face binele, dar cu scop rău.

Sfântul Ioan Damaschin spune aşa: „Binele nu este bine, când nu se face bine”.

Bunăoară, să vă dau un exemplu: Cineva posteşte şi nu mănâncă, dar vorbeşte de rău şi are ciudă pe cineva. Ce foloseşte postul trupesc, dacă n-are postul sufletesc unit cu el. Sau face milostenie, dar face din avere de furat. Sau face fapta bună, dar se mândreşte; amestecă cu slavă deşartă, cu mândrie. Iar i-a pierdut plata diavolul. Deci face fapta bună, dar nu-i bună, că-i amestecată cu răul.

Sau face fapta bună cu scop rău. Fapta bună făcută cu scop rău trece de partea scopului, şi dacă scopul este rău şi fapta bună se face rea. Dacă scopul este bun, atunci fapta bună rămâne întemeiată şi bună.

Tot aşa, când face cineva fapta milosteniei, cu scopul de-a fi lăudat de oameni, sau rugăciunea sau postirea sau altă faptă bună, care nu priveşte spre slava lui Dumnezeu, ci spre alt scop oarecare lumesc, acea faptă bună este fără de suflet. Este moartă. Fapta bună are trup şi suflet. Trupul faptei bune este lucrarea ei, iar sufletul sau viaţa ei este scopul, dacă scopul este bun şi drept.

Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul VI, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004 – fragment