Rugăciunea adevărată e o bucurie continuă, o cunoaştere şi o umilinţă continuă

Cel care îşi încheie rugăciunea nici n-a început-o. Rugăciunea adevărată nu se termină niciodată. Ea e o bucurie continuă, o cunoaştere şi o umilinţă continuă.
Cine se opreşte din plânsul păcatelor sale nu ştie că e cel mai păcătos şi cel mai nerecunoscător.
Dacă harul vine în tine şi-ţi arată mila lui Dumnezeu, atunci trebuie să te bucuri. Domnul a auzit rugăciunea ta şi a luat aminte la inima ta, pentru că tu te-ai apropiat de El şi ai uitat neorânduiala. Harul vine şi-ţi deschide mintea şi Îl vezi pe Dumnezeu faţă către faţă şi nu ştii de ce ţi s-au arătat ţie cele pe care le-ai văzut.
Îngerii se roagă cu dor nespus şi, la fel, şi Sfinţii. Numai eu mă afund în neştiinţă şi în ipocrizie. Înţelepciunea nu locuieşte întru mine şi eu sunt gol. Ştiinţă duhovnicească nu am.
Aceste lucruri le-am scris ca să-mi astâmpăr trufia. Iartă-mă tu, cel care ştii acestea cu adevărat! Eu am slujit patimei mele celei mai mari.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești II, Teologie pentru azi, București, 2011