Răbdarea necazurilor ne face părtaşi la patimile lui Hristos

Răbdarea necazurilor ne face părtaşi la patimile lui Hristos. Iar aceasta ne pune în comuniune cu El însuşi. Prin aceasta ne împrăştiam şi de puterea Lui de a ne ridica mai presus de noi înşine, mai presus nu numai de plăcerile, ci şi de suferinţele care pot să aibă o mare putere asupra noastră. Mila de alţii ne eliberează şi de unele şi de altele. Concepţia aceasta este cu totul deosebită de cea protestantă, după care Hristos a făcut totul pentru noi şi noi nu mai avem să facem nimic. În învăţătura Noului Testament şi a Sfinţilor Părinţi Hristos a pătimit pentru noi, dar nu ca să ne scutească pe noi de a mai face ceva, ci ca să ne înnobileze firea noastră. Punând în firea Lui omenească puterea biruitoare de patimi, această putere ne-o comunică şi nouă. Altfel Hristos nu s-ar fi făcut începătorul unei vieţi noi a umanităţii. Omenirea occidentală a renunţat la orice efort de îmbunătăţire din puterea lui Hristos. Aceasta a dus-o la o mare slăbănogeală, sau la un mare indiferentism şi libertinaj etic.

Mulţumirea ne ajută să ne mântuim chiar când nu putem face ceva pozitiv pentru Dumnezeu. Căci precum când lauzi pe Dumnezeu pentru cele bune foloseşti puterile ce ţi le-a dat, aşa le foloseşti şi când Îl lauzi pentru tăria dată în boală şi neputinţa ce ţi-a lăsat să vină asupra ta. Vezi şi în aceastea înţeleciunea şi grija lui Dumnezeu faţă de tine. Te poţi mântui astfel şi prin ele. Se arată o tărie şi o întărire a noastră dată nouă de Dumnezeu şi în mulţumirea pentru suferinţe, neputinţe şi greutăţi. Se arată o tărie şi o întărire mai mare decât în simpla răbdare a lor.

Pr.prof.Dumitru Stăniloae, nota 142 la Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești în Filocalia, vol.XI, Editura Apologeticum, 2005