Puținul care ne stă în putere Domnul îl va întoarce spre folosul unor nefericiți

Domnul ne încearcă mereu pe toți, prin diferite mijloace, ca să ne trezească credința. Ne dă ocazia să vedem nevoile, necazurile, nefericirile din jurul nostru, ca să treazească în noi sentimentul compasiunii și iubirii față de semeni și ca să ne învețe să le slujim lor atât timp cât El ne va ține pe pământ. Ucenicii Săi au considerat că nu este cu putință să se dea hrană la o mulțime atât de mare popor, dar Iisus voia ca oamenilor să li se dea să mănânce. Iar puținul pe care îl aveau s-a dovedit a fi, cu binecuvântarea Sa, îndestulător.

Adesea ni se pare că nu putem ușura cu nimic grijile celor din preajma noastră, dar, dacă dorim să o facem, acest lucru devine posibil. Domnul vrea ca noi să întâmpinăm orice suferință pe care o vom întâlni în cale în numele lui Hristos, și prin numele Său să încercăm să o ușurăm.

În aparență, nu suntem în stare să facem mai nimic; dar și puținul care ne stă în putere Domnul îl va întoarce spre folosul unor nefericiți.

Orice cuvânt de alinare pe care îl vom spune, orice gest de compătimire față de un om aflat în suferință, orice răspuns iubitor pe care îl vom da poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l susțină și să-l întărească pe un deznădăjduit, să-i ridice moralul într-un moment de deznădejde, să aducă o cât de mică roadă.

De aceea să nu spună nimeni: „în cazul acesta nu pot face nimic”.

Fiindcă Domnul ne va spune întotdeauna „Dați-le să mănânce” și noi vom fi datori să-i hrănim cu ceea ce avem, chiar dacă e o coajă de pâine sau un pahar cu apă.

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sofia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *