Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului!

Iata potopul cu foc pe care îl vedeti anuntat în ziare, vine si bate la usa. Nu vom putea scapa, ca va veni fara veste ca fulgerul cerului, asa cum spune Mântuitorul: Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului!

Precum în vremea lui Noe oamenii mâncau, beau, cumparau, sadeau, se maritau si se însurau, pâna a intrat Noe în corabie si a venit apa si i-a înecat pe toti, asa va fi si venirea Fiului Omului. Însa atunci a venit apa, de i-a înecat, dar acum nu vine apa, ci focul. Ce fel de foc? Nu-i de asta cu lemne pe care-l facem noi. Este foc de miliarde de ori mai puternic.

Bomba atomica are peste zece milioane de grade Celsius, iar otelul, la 1400 de grade, curge ca apa. Gânditi-va ce-i acolo! Bomba cu hidrogen, este de 20 de ori mai puternica decât bomba atomica. Iar cea cu neutroni îti lasa copacii înfloriti si iarba, numai pe tine te omoara.

Stiti dumneavoastra ce vine asupra noastra? Poate n-am crede ce spune presa. Dar ce spun ziarele acum, au spus Sfintii Prooroci cu mii de ani înainte, ca lumea se termina prin foc. Cu mii de ani au spus.

Toate încarcaturile atomice care sunt pe glob, pot distruge 300 de miliarde de oameni odata, si noi suntem 5 miliarde. Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plângem în toata ziua, dar nu simtim! Traim în nesimtire, ca asa au trait si cei dinainte de potop!

Când patriarhul Noe a primit porunca de la Dumnezeu sa faca corabia, el atunci era de aproape 500 de ani. Si a lucrat la corabie 125 de ani, ca i-a aratat Dumnezeu cum s-o faca. Si a facut corabia pe un podis mare de munte, cu bani de la îngeri, ca Noe primea saci cu bani de aur ca sa plateasca, pentru ca erau atâtia lucratori.

Corabia daca avea 30 de coti înaltime si trei rânduri de poduri, cum i-a spus Dumnezeu, când veneau tinerii si îl vedeau pe Noe ca face o sala asa mare si tocmai în vârful muntelui, pe un podis, ziceau: “Ehei, mos Noe, tare-i buna de sala de teatru asta! Ce dans o sa facem noi aici! Asta-i buna de dans, ca-i larga. Aici încape multa lume!“

Dar Noe le spunea: “Dragul tatei, mai baieti, vine potopul, vine prapadul!” Dar ei râdeau. “Auzi, mai, mosul Noe a înnebunit! Cica are sa vina potopul!”

Sute de muncitori lucrau la corabie, tâmplari, fierari, zidari, fiindca era mare tare. Noe lua bani de la îngeri si-i platea în fiecare seara cinstit. Si ei nu lucrau din convingere ca vine potopul, ci pentru bani.

Când s-a terminat corabia – 125 de ani s-a lucrat la dânsa, nu asa -, gânditi-va câte rânduri de poduri avea. Ca în pântecele acelei corabii trebuia sa pazeasca Dumnezeu toate semintiile vietuitoarelor din lume, afara de cele din apa; nu numai oameni, ci toate fiarele, toate vietuitoarele, câte sapte perechi din cele curate si câte o pereche din cele necurate.

Când s-au terminat toate, se arata Dumnezeu lui Noe:

– Noe, ai terminat corabia?

– Da, Doamne, am terminat-o.

– Sa stii ca trebuie sa bagi în corabie din toate cele curate de sub cer câte sapte perechi si din toate cele necurate, câte o pereche.

– Doamne, dar eu cum am sa adun din toate animalele aici, si elefanti si balauri si girafe si tigri si leoparzi si pantere si lei?

– N-ai tu grija asta! Tu ia o toaca de lemn de paltin – asta-i simbolul toacei – si toaca în jurul corabiei de trei ori în trei zile si au sa vina toate gramada. Tu deschide usile corabiei, si fiecare are sa intre în corabie linistit.

Când a tocat au venit din toate animalele: pasari, balauri, girafe, lei, tigri, lupi, mistreti. Leul statea lânga miel, si nu se gândea sa-l manânce, caci toate simteau mânia lui Dumnezeu care avea sa vina. Balaurul statea lânga om si nu l-a vatamat; taurii, leoparzii, tigrii, toate erau blânde; uliul, vulturul care rapeste a stat lânga puisorii de gaina.

Pe toate le-a îmblânzit puterea lui Dumnezeu, caci toate simteau mai mult decât oamenii ca vine potopul.

Când au intrat toate, îngerul a încuiat corabia si i-a spus lui Noe:

– Intra tu, sotia ta, feciorii tai si nurorile tale, ca de acum începe potopul. În corabie sa stati la rugaciune!

Toaca a fost primul semn ca sa intre toata lumea în corabie, toate dobitoacele si toate pasarile. Si au intrat în corabie si când a început ploaia, n-au început sa cada picaturi, ca acum; ci s-au deschis jgheaburile cerului si curgeau râuri din nori. Râuri. Si a plouat 40 de zile si 40 de nopti si corabia s-a ridicat pe apa.

Aceia care râdeau mai înainte si ziceau ca corabia este buna de dans, ca-i buna de sala de teatru, si ca mosul Noe a înnebunit, ca face o corabie asa mare, înotau si strigau:

– Mos Noe, da-ne drumul, ca murim. Ne înecam!

– Dragii mei, nu cereti de la mine. Îngerul Domnului a încuiat corabia!

Veneau si lucratorii.

– Da-ne drumul sa intram, ca noi am lucrat!

– Ati lucrat, dar v-am platit. N-ati lucrat din convingere ca vine potopul. Ati lucrat pentru bani.

Asa si aceia care fac serviciu la biserica, dar nu-si fac datoria. Si-au luat plata pe pamânt. Daca n-ar fi cum se cade, tot în iad se duc, ca-i preot, ca-i dascal, ca-i om de rând.

Si s-a ridicat corabia lui Noe deasupra tuturor muntilor. Muntii Himalaia, care sunt cei mai înalti, au peste 8800 de metri, i-a acoperit apa. Dupa sase luni, au început sa se retraga apele si sa se vada vârful muntilor celor mai mari din lume. Gânditi-va ce era acolo! Lumea, cât a putut, a fugit la munti. S-au tot suit. He, hei! S-au dus. S-au înecat si muntii si copacii. Toate.

Iar dupa ce s-au retras apele, corabia a poposit pe muntele Ararat, aproape de Armenia, lânga Caucaz, ca s-a vazut vârful muntelui. Acolo s-a oprit.

Si n-a iesit Noe din corabie. Dupa noua zile Noe a dat drumul la un porumbel, sa vada daca da de pamânt. Porumbelul a zburat si a vazut ca n-are de ce se agata si a venit iar la Noe. Si a dat drumul la un corb. Corbul a gasit niste hoituri, simbolul omului pacatos. Nu s-a mai întors corbul nici în ziua de azi.

Porumbelul, când i-a dat drumul a doua oara, s-a întors cu o mladita de maslin în cioc. Si atunci Noe a coborât din corabie si a adus mai întâi jertfa de multumire lui Dumnezeu. Când a adus jertfa de multumire, ploile încetasera, si deodata a aparut un curcubeu si a auzit glasul lui Dumnezeu: “Nu te mai teme, Noe, acesta-i semn de legatura vesnica între Mine si neamul omenesc. Curcubeul Meu va straluci pe cer totdeauna, când vor înceta ploile”. Prima data s-a aratat curcubeul când a iesit Noe din corabie.

Apoi s-a înmultit lumea dupa potop. S-a înmultit foarte. Si când au trecut de la potop 755 de ani, s-a facut “Turnul Babel”, unde este acum Irakul. Acolo este si Babilonul si Turnul Babel si amestecarea limbilor. În locul acela a fost si Avraam si Daniil si cei trei tineri si poporul evreu în robie.

Stiti voi câta legatura are locul acela cu Biblia?

Acolo a fost Raiul. De la potop s-a ridicat Raiul în vazduh catre rasarit. Râurile de acolo, Tigrul si Eufratul, izvorau din Rai, cum spune în Biblie, ca era Raiul pe pamânt. Pentru pacatele oamenilor s-a ridicat în vazduh. Raiul era de câteva zeci de ori mai mare decât Europa!

Tot acolo a fost Turnul Babel, facut de Nimrod, împaratul Babilonului. Singurul urias care s-a nascut dupa potop si a împaratit în Babilon 56 de ani si a fost cel mai necredincios împarat. El a zis ca nu se teme ca mai vine un potop, si a zidit turnul Babel pe un loc înalt. Era tot pamântul o limba. Nu exista neamt sau rus sau român, cum zice Scriptura: Si era tot pamântul o limba si un neam.

“Hai sa zidim turn împotriva lui Dumnezeu si când va veni potopul, sa fie mai înalt, sa nu poata ajunge apa“. Auzi, nebunul! S-a suit apa mai sus decât Himalaia, si el credea ca poate scapa de potop.

Multi s-au temut de Nimrod, dar daca nu zideau, îi omora. Era foarte aspru. Numai unul, Eves, când a vazut ca-l pune sa faca turn, a luat 4000 de barbati, femei si copii si a fugit în munti si s-a ascuns. Si a zis: “Nu! Eu împotriva lui Dumnezeu nu fac! Daca vrea El, ridica apa pâna la nori, ca la Dânsul n-are limita puterea!”

Din acel popor se trag evreii. Din acela s-a tras neamul haldeilor. Din acela s-a tras si Avraam. Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sim, feciorul lui Noe. Si vezi neamul cel ales – din care si noi, dupa credinta, suntem – l-a ales Dumnezeu din acei care n-au vrut sa faca turn.

Dar i-a lasat Dumnezeu sa faca turn si apoi s-a pogorât. Sa ne pogorâm, sa le amestecam limbile.

Noi suntem niste furnici înaintea Lui. Ce-i pamântul! Nu auzi ce spune Isaia? Doamne, Tu ai facut pamântul ca pe o nimica, si toate popoarele lumii înaintea Ta sunt ca o picatura din cada.

Asta suntem înaintea lui Dumnezeu! Nimica!

Însa i-a lasat sa faca turnul. Când S-a pogorât Dumnezeu, Nimrod era pe lânga turn. Si la un cutremur mare, turnul s-a risipit pe jumatate si l-a prins si pe Nimrod. Acolo i-a fost moartea! Iar celorlalti li s-au amestecat limbile. Unul cerea lopata, celalalt îi dadea scânduri, unul cerea scara, celalalt îi dadea ciocanul. Si nu se întelegeau.

Si s-au facut de acolo 72 de perechi; 72 de neamuri. Si s-au raspândit pe fata pamântului numai care se întelegeau, doi-trei. Si s-au înmultit. Si când se întâlneau dupa vreo suta, doua de ani, nu se mai cunosteau. Fiecare era cu limba lui, si se luau la bataie. Asa au început razboaiele!

De acolo a fost amestecarea limbilor. Vedeti în Biblie toate. Era tot pamântul o limba si un neam, înainte de Turnul Babel.

Acolo a fost Avraam în Haldeia. Când vei auzi de Haldeia, de Asiria si de Babilon, acolo este. Aici a fost Avraam, aici a fost Lot; aici a fost Daniil aruncat în groapa cu lei; aici au fost cei trei coconi: Anania, Azaria si Misail, care i-a ars împaratul Nabucodonosor în cuptor de arama.

Acolo a fost în robie poporul evreu 70 de ani. Acolo a murit Ieremia. Irakul este cea mai veche tara din lume. Are mare legatura cu cele mai mari evenimente din lume de dupa potop. Acolo a fost si Raiul, din care a cazut Adam, si dupa aceia s-a ridicat în vazduh spre rasarituri”.

Părintele Cleopa, Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum“, Editura Cartea Ortodoxă

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *