Poţi să-ţi faci duşmani pentru Dumnezeu si vei primi mare răsplată

Dacă vezi că cei ce stau alături de tine nefericesc pe un om sărman, neluat în seamă, dispreţuit, sărac, dar virtuos, laudă-l pe acesta din urmă, şi astfel a şi ajuns lauda celui ce a trecut pe dinaintea prăvăliei sfat şi îndemn de bună vieţuire. Dacă ei spun că e un necăjit şi un amărât, la rândul tău spune-le că săracul acesta este cel mai fericit dintre toţi oamenii, pentru că are pe Dumnezeu prieten, pentru că este virtuos, pentru că are o bogăţie ce nu se împuţinează niciodată, pentru că are cugetul curat. Ce pagubă are el de pe urma lipsei de avere, când are să moştenească cerul şi bunătăţile cele din cer?

Deci, dacă vei cugeta şi tu aşa şi vei învăţa şi pe alţii să cugete astfel, vei primi mare răsplată şi pentru mustrare, şi pentru laudă, pentru că şi una, şi alta ai făcut-o spre slava lui Dumnezeu. Că nu spun aceste cuvinte spre a te încânta în zadar, ci ca să arăt că au mare răsplată de la Dumnezeu cei care gândesc aşa şi că rostirea unor astfel de cuvinte despre cei ce trăiesc în felul acesta este socotită virtute, ia aminte la spusele proorocului, care aşează în rândul faptelor bune mustrarea celor răi şi slăvirea celor ce se tem de Dumnezeu.

După ce a înşirat şi celelalte virtuţi ale celui ce are să fie cinstit de Dumnezeu şi după ce spune cum trebuie să fie cel ce locuieşte în locaşul Lui cel sfânt, adică fără prihană, făcător de dreptate şi fără viclenie, zicând: Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău vecinului său, a adăugat: Defăimat să fie înaintea Lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte.

Si lauda şi fericirea celor buni atrag mare răsplată.

Prin aceste cuvinte, proorocul arată că şi această faptă, adică dispreţuirea celor răi şi lauda şi fericirea celor buni, este una din faptele bune. Şi iarăşi, în altă parte arată acelaşi lucru spunând: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor!” Nu mustra pe cel pe care Dumnezeu îl laudă! Că Dumnezeu laudă pe cel ce vieţuieşte drept, chiar de este sărac. Nu lăuda pe cel de care e scârbit Dumnezeu! Că Dumnezeu e scârbit de cel ce trăieşte în păcate, chiar de-ar fi înconjurat de multă bogăţie. Ci fie de lauzi, fie de mustri, fă şi una, şi alta după voia lui Dumnezeu.

Poţi şi învinui spre slava lui Dumnezeu!

– Cum aceasta? Adeseori ne aduc supărare slugile noastre. Ei bine, cum le-am putea învinui spre slava lui Dumnezeu?

– Dacă vezi pe sluga ta, sau pe prietenul tău, sau pe unul din cunoscuţii tăi că bea fără măsură, că fură, că merge la teatru, că nu se îngrijeşte de sufletul lui, că se jură strâmb, că minte, mustră-l pe el, pedepseşte-l, întoarce-l  (de la fapta rea), îndreaptă-1! Şi toate acestea le-ai făcut pentru Dumnezeu. Dar dacă-l vezi că greşeşte faţă de tine, că amână în a-ţi sluji, iartă-1, şi astfel iertat a fost pentru Dumnezeu. Acum însă mulţi fac cu totul dimpotrivă şi cu prietenii, şi cu slugile. Când păcătuiesc faţă de ei, sunt judecători aspri şi neiertători; dar când supără pe Dumnezeu şi-şi pierd sufletul lor, nu le spun niciun cuvânt.

De asemenea, trebuie să-ţi faci prieteni? Fă-i pentru Dumnezeu! Trebuie să-ţi faci duşmani? Fă-i tot pentru Dumnezeu!

– Dar cum aş putea să-mi fac prieteni sau duşmani pentru Dumnezeu?

– Dacă nu umblăm după acele prietenii de pe urma cărora putem să tragem folos, de pe urma cărora suntem poftiţi la masă, de pe urma cărora dobândim sprijin, ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile.

Poţi să-ţi faci duşmani pentru Dumnezeu si vei primi mare răsplată.

Dacă vezi că un om desfrânat, ticălos, plin de păcate, că un om cu mintea stricată de rele învăţături te sminteşte şi te vatămă, depărtează-te de el, aşa cum ne-a poruncit şi Hristos, grăind. Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi-l aruncă de la tine! ; deci porunca este ca şi pe acei prieteni, care ne sunt la fel de scumpi ca lumina ochilor şi de mare trebuinţă pentru nevoile vieţii, să-i îndepărtăm de la noi, să-i alungăm dacă ne primejduiesc mântuirea sufletului nostru.

Dacă iei parte la adunări şi ţii acolo un cuvânt lung, fă-o şi aceasta tot pentru Dumnezeu! Iar dacă taci, taci tot pentru Dumnezeu.

– Dar cum aş putea lua parte la o adunare pentru Dumnezeu?

– Dacă, fiind la un loc cu mai mulţi oameni, nu vorbeşti de lucruri lumeşti, de cele fără însemnătate, de ceea ce nu se cade nouă, ci despre învăţătura noastră, de credinţă, de iad, despre împărăţia cerurilor. Să nu vorbeşti de lucruri de prisos şi nefolositoare, cum ar fi: Cine a ajuns la putere? Cine a căzut de la putere? Pentru ce a primit amendă cutare? Pe ce căi a făcut un anume avere, de s-a îmbogăţit? Ce a lăsat unul altuia la moartea lui? Cum de n-a fost trecut cutare în testament, când se aştepta să fie trecut printre primii moştenitori?, şi altele multe de felul acesta.

Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la săracul Lazăr”