Pe cât de departe stă cerul de pământ, pe atât de mult ne întrec pe noi, păcătoșii, sfinții plăcuți lui Dumnezeu

Ce stalpi ai Bisericii si, in cele din urma – ai nostri, sunt Sfintii lui Dumnezeu, Maica Domnului, Inainte-mergatorul, apostolii, prorocii, mucenicii, ierarhii, cuviosii, si toti sfintii! Ei se roaga pentru noi, pentru binele nostru. Nu in zadar ii chemam. Fiindca noi nu suntem decat trestii clatinate de vant [Mt 11, 7]. Prin rugaciunile lor, intareste-ne pe noi, Dumnezeule! Intareste, Doamne, toata Biserica Ta, din toata lumea, prin rugaciunile lor!
Din toata lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu in lume Sfanta Biserica proslaveste cel mai mult minunea minunilor: Intruparea lui Dumnezeu si urmarile sale mantuitoare pentru neamul omenesc, precum si pe Preacurata, Preabinecuvantata Maica a lui Dumnezeu. Laudele aduse Maicii Domnului, indeosebi in canoane, stihuri, dogmatice, acatiste sunt mai multe decat firele din nisipul marii. Si toate acestea i se cuvin dupa cuviinta, fiindca s-a invrednicit sa fie Maica lui Dumnezeu si prin Ea Dumnezeu S-a unit cu oamenii si i-a indumnezeit (vezi Nepatata, neintinata, rugaciunea de la sfarsitul pavecernitei). Si noi trebuie – ca sa spunem asa – sa respiram prin aceasta intrupare tainica, sa traim, sa ne smerim si sa ne intarim prin ea.
Pe cat de departe sta cerul de pamant, pe atat de mult ne intrec pe noi, pacatosii, sfintii placuti lui Dumnezeu; ei sunt fiinte ceresti – noi suntem pamantesti; ei sunt sfinti – noi suntem plini de multimea pacatelor; ei L-au iubit pe Dumnezeu, din toata inima, cu toata puterea lor,
urandu-se pe sine si lumea – noi ne iubim cu o impatimire extrema pe noi insine si lumea; iubim toate lucrurile ei pierzatoare de suflet si potrivnice lui Dumnezeu;  ei au agonisit o minte cereasca,  o inima cereasca,  o vointa cereasca,  prinzand dragoste de voia lui Dumnezeu si
infrangandu-si propria lor vointa, trupeasca, stricata, pierzatoare – noi am facut pamantesti si am intinat mintea si inima si vointa noastra, toate pornirile si inclinatiile noastre sufletesti.  De aceea,  fiecare crestin sa stea cu evlavie in fata Sfintilor,  sa-i cinsteasca cu cinstea ce li se
cuvine si cu care i-a proslavit dupa vrednicie Insusi Dumnezeu si sa caute sa le urmeze viata, credinta lor; ca aducandu-si aminte de inflacarata lor iubire de Dumnezeu si de apoapele, inima lui sa se umple de iubire inflacarata si de speranta vie, sa nazuiasca mereu acolo unde este Iubirea cea vesnica, care iubeste toate, unde este Adevarul cel vesnic si Sfintenia, acolo unde este viata si doxologie vesnica si vesnica bucurie a sfintilor.
Biserica este casa lui Dumnezeu; in ea sta Domnul, capetenia tuturor sfintilor triumfatori in ceruri si a celor care vietuiesc si se lupta pe pamant, si toti sunt madulare ale sale; un singur Duh, al lui Dumnezeu, da viata, sfinteste, intareste pe toti. In aceasta casa a Domnului toti se simt aproape unii de altii, ca madulare ale aceluiasi trup, sanatoase si neputincioase, si ceresti si pamantesti, toate se ajuta unele pe altele. Cele pamantesti le roaga pe cele ceresti sa le ajute; cele ceresti se roaga pentru ele Domnului; in acest chip, mila lui Dumnezeu se revarsa din belsug peste Biserica, peste toata plinatatea ei. Si in trecut si astazi Biserica pamanteasca a fost si este plina de minunile maicii lui Dumnezeu si a multor sfinti.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *