Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă

Voi începe cuvântul meu cu o prezentare a unor lucruri care ţin de mânãstirea de la care am venit aici, Mânãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus.

În 1971, la mânãstire la noi au venit doi germani, soţ şi soţie, oameni cu învăţătura – soţul era doctor în drept şi judecãtor la tribunalul din Karlsruhe, oameni credincioşi în legea lor, care au stat câteva zile la noi. Ei au aflat cã un pãrinte de la noi (pãrintele Serafim Popescu, Dumnezeu sã-l odihneascã) a fost în Germania şi a lucrat trei luni la o instituţie bisericeascã de ajutorare a epilepticilor numitã Betel (un cuvânt evreiesc însemnând Casa lui Dumnezeu). Este o instituţie mare, am aflat cã sunt în jur de cinci mii de ocrotiţi în instituţia aceea. Cei doi din Germania, aflând cã pãrintele Serafim a fost la Betel, la Bilefeld, ne-au spus cã la intrare la Betel este scris aşa: “Pace celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã”.

Nouã ne-au plãcut tare mult cuvintele acestea… şi numai nouã, cã pe urmã am observat cã le plac tuturor oamenilor care vin la noi, închinãtorilor, vizitatorilor. Le repetã şi ei, vor sã le tinã minte, le scriu… Deci, germanii aceia au vãzut cã nouã ne plac mult cuvintele acestea şi au scris în cartea de onoare a mânãstirii: “Pace celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã, doresc doi creştini din Germania tuturor celor care în urma lor vor sta la aceastã mânãstire”. Pentru cã aceste cuvinte îi privesc pe vizitatorii, pe închinãtorii mânãstirii, când se nimereşte sã le vorbesc eu, le spun şi cuvintele acestea; le spun cã şi lor le doresc pace, bucurie şi binecuvântare.

Sã le luãm pe rând:

Pace! Pacea aceea pe care au vestit-o îngerii la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pacea aceea pe care au cân-tat-o îngerii când au zis: “Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pãmânt pace, între oameni bunãvoire” (Luca 2, 14). Pacea pe care le-a fãgãduit-o Domnul Iisus Hristos ucenicilor când le-a zis: “Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu” (Ioan 14, 27). Pacea pe care le-a dat-o de fapt, pentru cã dupã Învierea Sa, Mântuitorul Hristos, întâlnindu-Se cu ucenicii, le-a zis: “Pace vouã!” (Ioan. 20, 19). Pacea, care este izvorâtã din nepãtimire, pentru cã Sfântul Marcu Ascetul spune cã “Nepãtimirea este pacea, şi cei care ajung la nepãtimire, aceia ajung sã aibã pacea lui Dumnezeu în sufletele lor”.

Bucurie! Bucuria pe care a adus-o îngerul – Maicii Domnului, bucuria pe care a vestit-o îngerul dreptului Zaharia, când i-a spus cã “Bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui (a Sfântului Ioan Botezãtorul) mulţi se vor bucura” (Luca 1, 14). Bucuria pe care a avut-o în vedere Domnul Hristos când a zis: “Bucuraţi-vă şi vã veseliţi, cã plata voastrã multã este în ceruri” (Matei 5, 12) . Este vorba despre bucuria pe care a pomenit-o Domnul Iisus Hristos când a zis ucenicilor: “Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sã fie în voi şi ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11). Este vorba de bucuria pe care le-a fãgãduit-o Mântuitorul ucenicilor când le-a zis: “Iarãsi vã voi vedea şi se va bucura inima voastrã şi bucuria voastrã nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).

Este vorba de bucuria pe care le-a dat-o Domnul Iisus Hristos ucenicilor Sãi, întâlnindu-Se cu ei în ziua Învierii: “S-au bucurat ucenicii vãzând cã este Domnul” (Ioan 20, 20). Este vorba de bucuria pe care au avut-o ucenicii la Înălţarea Domnului Iisus Hristos, când au primit binecuvântarea Domnului, când s-au închinat Mântuitorului şi “s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52).

Fãrã îndoialã cã aceeaşi bucurie a avut-o în vedere Sfântul Apostol Pavel când a zis: “Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarãsi zic: Bucuraţi-vă” (Filip. 4, 4). Bucuria pe care a avut-o în vedere Sfântul Apostol Pavel când a zis: “Bucuraţi-vă în nãdejde” (Rom. 12, 12)” şi “Bucuraţi-vă cu cei ce se bucurã” (Rom. 12, 15). Este vorba de bucuria pe care o vom avea în împărăţia lui Dumnezeu, pentru cã Domnul Hristos a zis în pilda cu talanţii: “Bine, slugã bunã şi credincioasã, peste puţine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu” (Matei 25, 21). Bucuria pe care o are în vedere Biserica, atunci când zice, la cãlugãrire: “Fratele nostru (N) se îmbracã cu haina veseliei” (cea dintâi hainã a cãlugãrului este haină veseliei).

Sã nu uitãm niciodatã de bucurie (pãrintele Arsenie Boca, Dumnezeu sã-l odihneascã, zicea cã “un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse”). Este vorba, fãrã îndoialã de bucuria pe care o are în vedere Biserica atunci când, la slujba Sfântului Maslu, spune: “Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrãcãminte împãrãteascã, pavãzã puternicã, izbãvitoare de toatã lucrarea diavoleascã, pecete nestricatã, bucuria inimii, veselie veşnică”.

Fãrã îndoialã, este aceeaşi bucurie pe care o pomenim la sfârşitul Sfintei Liturghii, când se cântã “Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi pânã în veac” şi când zicem: “Plinirea Legii şi a proorocilor Tu Însuti fiind, Hristoase, Cel ce ai împlinit rânduiala cea pãrinteascã, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Iatã ce lucruri frumoase putem sã avem în gând în legãturã cu aceastã urare frumoasã de bucurie.

Şi, în sfârşit, binecuvântarea. Toate binecuvântãrile sunt în prelungire de la binecuvântarea de la Înălţarea Domnului Iisus Hristos, când Domnul Hristos, înălţându-Se la cer, Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat pe ucenici “Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca 24, 51).

Părintele Teofil Părăian,  ”Din visteria inimii mele”