Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă, alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare

Fraţii mei, făţărnicia se amestecă în toată fapta cea bună, cum zic dumnezeieştii Părinţi. Că precum iedera sau rugul dacă le pui lângă un copac, se agaţă de el, aşa şi făţărnicia, viclenia, zavistia şi slava deşartă se prind de sufletul nostru şi ne trebuie mare pătrundere ca să putem deosebi când lucrăm fapta cea bună cu smerenie şi când o lucrăm cu slava deşartă şi cu făţărnicie.

Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul.

Făţărnicia are ca rădăcină vicleşugul, iar ca odrasle şi roade: zavistia, răutatea, râvnirea, prefăcătoria, minciuna, vătămarea cinstei altuia şi cele asemenea. Toate acestea şi multe altele sunt roadele făţărniciei. Dorinţa de câştig, slava deşartă, sunt de asemenea roadele făţărniciei. De aceea, în dumnezeiasca Evanghelie vedem foarte adesea pe Mântuitorul lumii mustrând acest blestemat păcat, această blestemată otravă şi aluat al satanei, din sufletul nostru. Căci nu-L auzim în Evanghelie pe Hristos zicând: „Vai ţie, curvarule, vai tie curvă, vai ţie tâlharule, vai ţie vameşule”; ci: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici. Vai vouă, arhiereilor şi cărturarilor făţarnici, orbi şi vicleni şi făţarnici, nebuni şi orbi” (Matei 23, 13-29) şi câte altele. De zeci de ori îi blestemă Hristos pe făţarnici. Căci Dumnezeu fiind El, vedea câtă răutate aduce omului făţărnicia. Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă, alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare.

Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este. Dacă priveşti la făţarnic îl vezi bocind, rugându-se spunând că face bine. Dar toate acestea le face urmărind sau câştigul, sau răzbunarea pe altul, sau vătămarea cinstei altuia. Şi câte chipuri nu ia făţărnicia, că nu ajunge vremea şi nimeni nu poate spune felurile vicleşugurilor făţarnicului, De aceea s-a spus că făţarnicul este un cameleon.

Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul. Aţi văzut blana râsului, că are peri, când albi, când negri, când vineţi. Aşa e viaţa făţarnicului, acum e într-un fel, acum e în alt fel. Trece de la o stare la alta, că făţărnicia nu-l lasă să fie cinstit, nu-l lasă să aibă sinceritatea şi nerăutatea sufletului, cum a cerut Hristos: „Fie dar vouă cuvântul ce este da, da, şi ce este nu, nu. Că ce este mai mult, vine de la cel rău”. Sau în alt loc zice: „Vai vouă, fariseilor făţarnici”.

Hristos îmi cere: dacă inima mea zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba zice nu, nu voi zice şi cu mintea. Iar dacă inima mea zice da, iar limba nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt râs, sunt cameleon, sunt drac făţarnic; sunt blestemat de Hristos pentru făţărnicie, că una am în inimă şi alta pe buze. Prefăcătoria este meşteşugul dracului. Viclenia, făţărnicia, răutatea, vătămarea cinstei altuia, dorinţa de câştig, dorinţa de slavă, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor şi alte multe rele izvorăsc din făţărnicie, care are ca rădăcină, cum am spus, vicleşugul.

De aceea, Sfântul Apostol Iacov ne spune: „Să fie cuvântul vostru da, da, si ce este nu, nu, ca să nu cădeţi în făţărnicie”. Când vom vedea că una spunem alta gândim, să ştim că ne-am prins în această mreajă a satanei şi e foarte greu să scăpăm de ea. Cât e de greu acest păcat, dacă Hristos l-a blestemat mai rău decât toate!

Dacă vreţi să ştiţi un făţarnic mai mare decât toţi făţarnicii lumii, gândiţi-vă la Iuda. Atunci când a venit femeia aceea păcătoasă să spele picioarele Mântuitorului  şi a vărsat un vas de alabastru întreg cu mir de nard, mir scump, spala picioarele Lui şi le ungea cu mir şi le ştergea cu părul capului şi se pocăia din toată inima, iar Hristos i-a zis: „Femeie, iartă-ţi-se păcatele”, Iuda, care era de față n-avea grijă de pocăința femeii, că este din toată inima, ci se gândea cât de scump e mirul şi a spus către ceilalţi apostoli: „De ce s-a făcut paguba aceasta? Se putea vinde mirul acesta cu mai mult de 300 de dinari şi să se dea săracilor”.

Dar Iuda avea grijă de săraci atunci? El, cum spune Evanghelistul, avea punga de obşte şi ceea ce se punea într-însa de către cei 12 apostoli, dădea rudeniilor sale. De aceea, a moştenit toate blestemele care sunt scrise în psalmul 108 din Psaltire. El voia să pară că e foarte milostiv cu săracii. Dar n-avea el grijă să vândă mirul ca să dea bani la săraci, ci era supărat că s-a vărsat mirul pe care putea să-l vîndă şi să ia pe el mai mult de 300 de dinari. Deci, după vorbă se arăta că are iubire de săraci, iar în inimă, râvnea după arginţi, şi numai cu gura vorbea de iubirea de săraci. Dar nu grja de săraci îl mânca pe dânsul, ci grija că n-a putut face rost de o nouă sumă de bani. Dacă ar fi căpătat el vasul acela plin cu mir, ar fi făcut pe el vreo 300 de dinari şi mai mult, şi apoi dădea la obşte cât voia, iar restul îl punea deoparte. Aceasta era în inima lui Iuda şi aşa s-a arătat că este.

Iar când a venit la Hristos în Grădina Ghetsimani cu slujitorii arhiereilor, auzi câtă făţărnicie: se apropie ca un prieten şi zice: „Bucură-Te, Invăţătorule!”, şi-L sărută. Din afară se arată prieten, îl îmbrăţişează pe Hristos, pe învăţătorul său, şi-L sărută în faţa tuturor, iar în inima sa are planul de vânzare. Luase argintii şi le-a zis slujitorilor arhiereilor: „Băgaţi de seamă, pe care-L voi săruta eu. Acela este, prindeţi-L”.

O, răutatea ta, Iudo, cu sărutarea vinzi pe Fiul Omului? La arătare era prieten, în inimă vânzător; la arătare era râvnitor, în inimă avea mare dorinţă de a face bani prin vânzarea mirului. In toate purtările lui se vedea că era una la faţă şi alta în inimă. De aceea s-a numit fiul pierzării. Căci s-a pierdut pentru veşnicie, fiindcă era unul dintre cei mai mari făţarnici în care lucra satana cel mai mare vicleşug, făcîndu-se pentru veşnicie fiul pierzării.

Să ne ajute Sfânta Treime şi Maica Domnului să luăm aminte, ca ceea ce e în inima noastră, să fie şi pe limba noastră.

Din cuvintele Arhimandritului Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj Napoca, 2004