Omul dă examene în greutăţi. Aici se vede dacă are dragoste adevărată, jertfă
Cel care se jertfeşte şi are credinţă în Dumnezeu, nu se pune la socoteală pe sine însuşi. Atunci când omul nu cultivă duhul de jertfă se gândeşte numai la sine şi vrea ca toţi să se jertfească pentru el. Dar cel ce se gândeşte numai la sine, unul ca acesta se izolează şi de oameni, se izolează şi de Dumnezeu – izolare îndoită – şi prin urmare nu primeşte harul dumnezeiesc. Unul ca acesta este un om netrebnic.
Dacă ati şti câte greutăţi are cel ce se gândeşte numai la sine! Nimeni nu-l va sprijini la vreo nevoie. Şi desigur, nici sprijin dumnezeiesc nu va avea. După aceea va căuta peste tot ajutor. Adică se va chinui căutând ajutor de la oameni, dar ajutor nu va afla. Dimpotrivă, cel ce nu se gândeşte la sine, ci mereu se gândeşte la alţii, în înţelesul cel bun, la unul ca acesta se va gândi mereu Dumnezeu şi apoi se vor gândi la el şi ceilalţi oameni. Cu cât uită de sine, cu atât îşi aduce aminte Dumnezeu de el. Iată, într-o viată de obşte un suflet mărinimos se jertfeşte, se dăruieşte. Credeţi, oare, că ceilalţi nu văd jertfa acestuia? Se poate ca ceilalţi să nu se gândească la acest suflet ce se dăruieşte în întregime şi nu se cruţă pe sine? Se poate ca Dumnezeu să nu se gândească la unul ca acesta? Mare lucru! Aici vede cineva binecuvântarea lui Dumnezeu, felul în care lucrează Dumnezeu.
Imi aduc aminte de o întâmplare din războiul cu albanezii. Un soldat avea o placă de piatră ca să-şi protejeze capul. Intre timp, trebuind să meargă puţin mai departe, a lăsat-o jos. Imediat vecinul său se duce şi i-o ia. Işi spuse: „Acum este o ocazie bună ca s-o iau eu”. Dar în aceeaşi clipă, tac!, cade un obuz peste el şi îl zdrobeşte. Acesta vedea focurile de arme şi a luat acea placă să scape; nu s-a gândit la celălalt care urma să se întoarcă să-şi ia placa. S-a gândit numai la sine şi şi-a justificat oarecum fapta sa: „Dacă celălalt s-a dus puţin mai încolo, pot să-i iau placa”. Da, a plecat, dar placa era a lui. Un altul, cât timp a durat războiul, încerca să fugă de luptă. Pe nimeni nu lua în seamă. Ceilalţi ajutau, acesta stătea acasă. A căutat să scape de război până în ultima clipă, când lucrurile se agravaseră. Mai târziu, când au venit englezii, s-a dus la cazarmă, s-a prezentat la Zerba şi, deoarece avea cetăţenie americană, a aflat prilej şi a fugit în America. Dar îndată ce a ajuns acolo, a murit. Femeia lui, sărmana, spunea: „A fugit să scape de Dumnezeu!”. Acesta a murit, în timp ce alţii care au fost şi în război au trăit.