O, Doamne al meu, izbăveşte-mi mintea de aceste două păcate infernale!
Vai, dacă mintea ar şti măcar că ea îşi descoperă propriul ei mormânt! Amăgirea de sine a minţii descoperă lumea nonexistentă, de parcă aceasta ar fi lumea existentă. Vai, cum devine această „descoperire” o acoperire atât de primejdioasă! Descoperindu-i minţii lumea nonexistentă de parcă aceasta ar fi cea existentă, amăgirea de sine ascunde lumea adevărată şi i-o înfăţişează minţii, de parcă aceasta ar fi nonexistentă.
O, Doamne al meu, Singurul care exişti, izbăveşte-mi mintea de aceste două păcate infernale! Adevărul meu, care exişti, izbăveşte-mă de vătămătoarea amăgire de sine a minţii mele. O, Stăpâne şi Dătătorule a tot ceea ce sunt şi am, izbăveşte-mă de mândrie, distrugătoarea celor lipsiţi de minte şi a tot ceea ce e prostesc.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006 – fragment
