Nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de Cer
Știţi ce zicea un Sfânt Părinte din Pateric: „Într-o zi poţi ajunge la măsură dumnezeiască!” ‒ aşa de scumpă este o zi!
Deci trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră. Acesta este scopul principal, de neschimbat, de neuitat: mântuirea! Şi de aceea trebuie să fugim de obiceiuri şi de rutină. Totul în viaţă trebuie să plece din această fiinţă a vieţii noastre: inima.
Este adevărat, probleme sunt multe, dar nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de Cer. Dacă îţi dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad. Trebuie să te ţii de această sfoară, orice ar fi, oricât de puternice ar fi vânturile! Ţine-te cum poţi, în felul tău, dar ţine-te!
Să nu credeţi că Dumnezeu nu ne înţelege în momentul istoric prin care trecem. Sigur că ne înţelege.
Părintele Arsenie Papacioc, „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ediția a II-a, Vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010