Nu exista păcat mic sau mare. Mic sau mare, păcatul rămâne mereu păcat

Batranul Ioil zicea: „Nu exista pacat mic sau mare. Mic sau mare, pacatul ramane mereu pacat. Multele noastre pacate mici, sunt mai rele decat un pacat mare, pentru ca trec neobservate si nu ne ingrijim sa ne indreptam. Pacatul mare „inaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4). Este ca si cu iedera din jurul copacului: i se pare normal sa traiasca asa si protesteaza cand am taia-o, chiar daca noi nu vrem altceva, atunci cand inlaturam micile ierburi parazite ce cresc pe trunchi, decat ca sa nu se usuce copacul!”

Batranul Filotei zicea: „Semnul pocaintei adevarate este o profunda cunostinta a pacatoseniei, frangerea si strapungerea inimii, suspinele, rugaciunea, postul, privegherea si lacrimile. Aceasta este pocainta autentica si adevarata. Aceasta pocainta este de folos, caci ea aduce iertarea pacatelor si impacarea cu Dumnezeu”.

Cand omul primeste Lumina lui Hristos, este condus la pocainta. Batranul Porfirie sublinia: „Tot omul este „zapacit” profund de pacatul care este in interiorul sufletului sau. Trebuie sa lase o crapatura, pentru ca Lumina si Dragostea lui Hristos sa poata intra. Asa va incepe „dezapacirea”. Intotdeauna initiativa ii apartine lui Hristos. Omul trebuie sa-L primeasca si, prin efortul sau treaz, va putea simti apoi minunile pe care Dumnezeu i le descopera”. O alta data, el explica: „Tu nu te poti pocai cu adevarat si nu te poti gasi pe verticala dragostei lui Dumnezeu: Dumnezeu si tu, Hristos si tu. Dragostea Iui Hristos se daruie si se da mortii intotdeauna pentru altii”.

Batranul Iacob cerea crestinilor sa se apropie fara retinere de taina marturisirii: „Nu ezitati. Nu va temeti! Orice ati fi facut, chiar cel mai mare pacat, duhovnicul, cu epitrahilul sau, are, prin demnitatea primita de la Hristos si de la Apostoli, puterea de a va ierta”.

Batranul Amfilohie i-a zis unui pacatos ce s-a spovedit: „Uita pacatele tale, fratele meu, ca Hristos le-a sters din Cartea Vietii”.

Antim, sfantul din insula Chios, dadea acest sfat calugaritelor sale: „Sa alergam la spovedanie, nu cu justificari, vrand sa-l convingem pe duhovnic ca nu suntem vinovati si ca altul ne-a determinat sa pacatuim. Ci sa alergam la aceasta cu pocainta, cu frangerea inimii si cu smerenie. Sa alergam la spovedanie de cate ori cadem!”

 IPS Andrei Andreicut, Mai putem trăi frumos, Editura Renașterea

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *