Mulți credincioși, care au hrană pentru suflet precum și liman prielnic de mântuire,  nu știu să le prețuiască

Multi dintre credinciosii crestini, care se adapa cu mustul desertaciunii lumesti isi dau seama de primejdia sufleteasca in care se afla si doresc mantuirea, dar nu mai au curajul s-o caute. Ei zic ca mantuirea lor s-a sters din “Condica lui Dumnezeu” si orice ar face, nu mai este indreptare pentru ei. Socotesc ca prea mult s-au abatut din calea Sfintelor Porunci si pentru aceasta, Dumnezeu nu-i mai primeste. Partida aceasta de oameni au pierdut nadejdea mantuirii si sunt asemenea unor raniti care nu mai primesc nicio doctorie spre vindecare, iar ranile lor se cangreneaza si putrezesc.

Slabanogirea aceasta sufleteasca (cu indoiala si deznadejde) vine si la multi credinciosi, care au hrana pentru suflet precum si liman prielnic de mantuire, dar nu stiu sa le pretuiasca.

Si anume sunt unii care au cunoscut desertaciunea vietii, s-au trezit din somnul pacatului si au luat drumul pocaintei. Dar pricepand ei cat de mult sunt datori lui Dumnezeu pentru pacatele lor si vazand ca nu pot implini canonul pocaintei asa cum se cuvine, incep sa se imputineze la suflet si pierd nadejdea mantuirii. Sunt insa si unele persoane care s-au pazit de viermele stricaciunii lumesti, au destule cunostinte duhovnicesti, insa au o oarecare imputinare de suflet si indoiala pentru mantuirea lor.

Cercand mai cu de-amanuntul diferite cazuri, vom vedea ca imputinarea de suflet si deznadejdea se ivesc din urmatoarele motive:

1. Inainte de toate si la cei mai multi este lipsa de povatuitori duhovnicesti; apoi

2. Necunoasterea Sfintelor Scripturi pentru care ne robesc parerile gresite si inselaciunea mintii;

3. Vatamarea dreptei credinte cand facem prietesug cu ereticii, cu masonii si comunistii;

4. Trandavia duhului (adica parasirea celor duhovnicesti si nesimtirea) fara cainta;

5. Nemarturisirea curata (cand o facem de mantuiala sau cu ascunsuri si pricinuiri [justificari, indreptatiri];

6. Impartasirea cu nevrednicie (cand stim ca nu suntem in regula si ne apropiem cu obraznicie, de ochii oamenilor).

7. Cand suntem stapaniti de mandrie si nu ne plecam spre vindecare;

8. Cand am cazut sub legatura cu afurisenie de la arhiereu sau de la preot si nu cautam dezlegare de la slujitorul pe care l-am scarbit;

9. Cand am facut vreo nedreptate mare (prin furtisug sau prin clevetire si nu cautam a repara greseala, impartasindu-ne neimpacati);

10. Cand ne lasam robiti de intristare peste masura, caci aceasta intristare este insasi deznadejde;

11. Cand din zavistie hulim Sfanta Credinta, ori numele lui Dumnezeu ori persoanele sfintite;

12. Cand blestemam (pe noi sau pe altii) si ne juram fara socoteala si nu cautam vindecare”.

”Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum“, Sfântul Ioan Iacob, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2005)