Mergem adeseori pe cărările vieții și înaintea noastră sunt închise multe uși, inclusiv poarta Împărăției cerești
Cine dintre noi nu a stat înaintea unor uși închise? Cu cât jind și așteptare, mai cu seamă în nopțile reci de iarnă, pe vreme rea și furtună! Cu câtă frică nemaiauzită!
Mergem adeseori pe cărările vieții și înaintea noastră sunt închise multe uși, inclusiv poarta Împărăției cerești – închisă din pricina păcatelor noastre care îl scârbesc pe bună dreptate pe Dumnezeu. Prin îndurarea Lui, aceste strălucitoare porți ale Raiului pot să se deschidă nouă așa cum i s-au deschis tâlharului celui înțelept, așa cum s-au deschis tuturor drepților, răscumpărați prim crucea nevoințelor Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu ne cheamă pe toți în Împărăția Sa, pe toți ne conduce și ne așteaptă și pe nimeni nu lipsește de răsplată. Cu toate acestea, dragii mei, nimic nu este mai înfricoșător ca atunci când ne aflăm înaintea unor uși încuiate și acestea nu se vor deschide înaintea noastră, neîngăduindu-ne să intrăm, rămânând afară asemenea robului care nu era îmbrăcat în haine de nuntă (v. Matei 22, 11-13).
”Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”. În aceste sălașuri luminoase ale drepților nu intră niciun suflet plin de păcate, pe care să nu le fi spălat cu lacrimi de pocăință, îmbrăcat fiind în hainele rupte ale patimilor. Dacă nu ne grăbim, dacă nu ne îngrijim pentru Împărăția cerurilor, atunci minunata cămară nu se va deschide înaintea noastră. Să nu fie!
Există o pildă evanghelică ce nu poate fi citită fără lacrimi – pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13). Cinci erau înțelepte, veghetoare. Când a venit Mirele, ele dintr-odată au aprins candelele lor și au intrat cu El la nuntă, iar porțile s-au închis. Dar cele neînțelepte nu au luat aminte la candelele lor. Când a venit Mirele, nu au putut să-l întâmpine și au mers să cumpere untdelemn, întârziind. Când s-au întors, ușile s-au închis. Au bătut,s-au rugat, însă li s-a răspuns: ”Nu vă cunosc pe voi!”. Cu rușine au rămas în afara cămării de nuntă, lipsindu-se de desfătări. Au rămas pentru totdeauna afară, în frig și întuneric. Domnul să ne păzească pe fiecare, dragii mei, de această parte plină de groază!
Câte lacrimi de pocăință târzie, câte regrete neroditoare și mustrări ale conștiinței pentru cele care întârzie și nu intră! Aceasta este o stare groaznică, plină de tulburare – să întârzii din propria ta lene, neînțelepție și delăsare.
Cât de minunate sunt sălașurile raiului!
Arhimandrit Tihon Agrikov, Despre ajutorul Maicii Domnului, Editura de suflet, București
