Maica Domnului nu a așternut în scris nici gândurile sale, nici iubirea sa către Dumnezeu și Fiul său, nici suferințele sufletului ei la răstignire

Sufletul meu e cuprins de frică și de cutremur atunci când cuget la slava Maicii Domnului. Slabă și săracă îmi este mintea și neputincioasă inima mea, sufletu-mi însă se bucură și este tras a scrie despre ea, fie și câteva cuvinte.

Teme-se sufletul meu a se atinge de acestea, însă dragostea mă silește a nu-mi ascunde mulțumirea pentru ale ei milosârdiii.

Maica Domnului nu a așternut în scris nici gândurile sale, nici iubirea sa către Dumnezeu și Fiul său, nici suferințele sufletului ei la răstignire, căci noi tot nu le-am putea cuprinde, fiindcă dragostea ei pentru Dumnezeu este mai puternică și mai fierbinte decât dragostea serafimilor și a heruvimilor și de dânsa se minunează toate cereștile puteri ale îngerilor și ale arhanghelilor.

Și chiar dacă viața Maicii Domnului este acoperită de o sfântă tăcere, Domnul a dat Bisericii noastre dreptslăvitoare a cunoaște că ea îmbrățișează întreaga lume întru a sa iubire și în Duhul Sfânt vede toate neamurile de pe pământ și, asemenea Fiului ei, pentru toți o doare și pe toți miluiește.

O, de am ști cât iubește Preasfânta pe toți cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cum o doare și se mâhnește pentru cei ce nu se îndreptează. Am cercat aceasta asupră-mi. Nu mint, grăiesc înaintea Dumnezeului care cunoaște toate sufletele: eu cunosc în duh pe Preacinstita Fecioară. Eu n-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc și să-i cunosc iubirea către noi.  De nu ar fi fost a sa milosârdie, demult aș fi pierit; dar ea a voit a mă cerceta. Ea mi-a spus: „Nu-mi este plăcut a privi asupra ta și a vedea ce faci”. Iar cuvintele ei erau plăcute, line, blânde și lucrătoare asupra sufletului meu. Au trecut mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu nu poate uita acele dulci cuvinte și nu știu ce voi răsplăti eu, păcătosul, pentru acea dragoste către mine, necuratul, și cum voi mulțumi bunei, milostivei Maicii Domnului.

Cu adevărat ea este ocrotitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu și singur numai numele ei bucură sufletul. Dar și tot Cerul și pământul se bucură de dragostea ei.

Minunat lucru și de neajuns. Ea viețuiește în Ceruri și neîncetat vede slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, lipsiții, și cu milostenia sa acoperă întreg pământul și toate noroadele.

Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009