Locul cel mai înalt amintește că Biserica este cetatea din vârful muntelui, este noul Ierusalim

O biserică se zidește de obicei pe un loc mai înalt, în mijlocul parohiei.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Se descoperă pe munți; Mântuitorul S-a rugat pe munte; pe munte era zidit templul din Ierusalim, această pre închipuire a Bisericii creștine, care, după cuvântul Domnului Hristos, se cuvine să se zidească pe piatră.

Locurile înalte îndeamnă îndeosebi la rugăciune, pentru că acolo te afli departe de vuietul lumii, zgomotul pătrunde mai anevoie și te simți mai aproape de Dumnezeu. Iisus Însuși S-a dat pe Sine jertfă pe muntele Golgota. Locul cel mai înalt amintește că Biserica este cetatea din vârful muntelui, este noul Ierusalim, pe care Sfântul Ioan Evanghelistul l-a văzut pogorându-se din cer.

Când biserica se află în mijlocul parohiei, ne dă să înțelegem și ne amintește că Bunul Păstor stă necontenit în mijlocul turmei Sale celei cuvântătoare, sub chipul Sfintei Împărtășanii ce se păstrează în biserică, pe Sfânta Masă, în Altar.

De aceea ne și închinăm ori de câte ori trecem pe lângă o biserică.

Biserica, locaș de rugăciune, se mai numește „casa lui Dumnezeu” iar după nevoile pe care le slujește, se numește biserică parohială, în care se îmbisericesc creștinii dintr-o parohie, biserica de cimitir, în care se fac slujbe de pomenire a morților, biserica mănăstirească, în care se tund în monahism călugării dintr-o mănăstire, și episcopie căreia în vremurile mai noi i se zice catedrală, unde se află scaunul arhieresc al chiriarhului unei eparhii.

„Învățătura de Credință Ortodoxă”, Mitropolia Moldovei și Bucovinei Editura Doxologia 2009