Întristează-te doar când păcătuiești, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri

Cunoaștem care sunt cele opt gânduri din care vine tot ceea ce este rău și din care sufletul nostru se îmbolnăvește. Sfântul Efrem Sirul ne recomandă o rețetă duhovnicească pentru a scăpa de aceste patimi.

Dacă vrei să birui lăcomia pântecelui, să îndrăgești înfrânarea, să ai frică de Dumnezeu, şi vei birui.

Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgești privegherea şi însetarea, să te gândești întotdeauna la moarte şi să nu stai niciodată de vorbă cu femeile, şi vei birui.

Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrăgești neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui mânia, să ții minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhnești nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuiești, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletnicește-te măcar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.

Dacă vrei să birui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici şederea pe locuri­le de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defăimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că postești, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând metanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil decât această reţetă a lui Efrem împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea aceluiaşi Efrem: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”

Preasfințitul Ieremia Zăvorâtul, ”Reţetar duhovnicesc sau doctorie duhovnicească adunată din lume”, Editura Sophia, 2013

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *