Într-o rugăciune au importanţă formulele fixe (acatiste, paraclise)?
– Desigur că fiecare rugăciune are o formulă. Chiar şi rugăciunea cea mai scurtă, rugăciunea lui Iisus, numită şi rugăciunea inimii, sau a minţii, sau rugăciunea minţii în inimă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” are această formă. Da, este o formulă adoptată din vechime, din veacurile primare creştine şi care este rostită în practica isihastă, fiind vorba despre o rugăciune continuă, atât în stare de veghe, cât şi în stare de somn. Dar aceasta presupune o practică îndelungată şi controlată. Aşa încât, desigur că rugăciunea este alcătuită şi din cuvinte.
Cuvintele pot să fie imperfecte, dar într-o rugăciune fiecare cuvânt are un rost al lui şi o lucrare a lui. E cuvântul care nu se mai reduce la filologie, ci care devine teologie, adică vorbire despre Dumnezeu sau cu Dumnezeu.
– Ce semnificaţie au cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cel ce-şi mărită fecioara bine face, dar cel ce nu şi-o mărită şi mai bine face. Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea”.
Pe de o parte, este vorba nu de o poruncă apostolică, ci de un sfat apostolic, aşa cum avem porunci evanghelice şi sfaturi evanghelice. Din aceasta derivă, de fapt, monahismul, care este voluntar şi care este elitist, în sensul că viata normală a unui om este aceea de a fi căsătorit, bărbat sau femeie, iar viaţa excepţională este aceea de a renunţa la căsătorie în vederea unei mai ample închinări fată de Dumnezeu. Ar trebui să intrăm şi în contextul acestui citat, deoarece Sfântul Apostol Pavel precizează: „pentru că femeia măritată se va îngriji cum să-i placă mai mult bărbatului, dar femeia nemăritată se va îngriji cum să-i placă lui Dumnezeu. Şi, de asemenea, bărbatul căsătorit se va îngriji să-i placă mai mult femeii, dar bărbatul necăsătorit se va îngriji să-i placă mai mult lui Dumnezeu”. Este vorba, deci, de o opţiune, pentru ca dedicarea către Dumnezeu să fie mai multă sau, dacă se poate, să fie totală. Din acest principiu, ca şi din nişte cuvinte ale Mântuitorului, referitoare la cei care se fac fameni pentru împărăţia lui Dumnezeu sau de dragul împărăţiei lui Dumnezeu, îşi găseşte întemeierea monahismul creştin.
Partea din urmă a citatului se referă la Parusie, adică la a doua venire a Domnului, despre care, la vremea aceea, se credea că este foarte aproape. Sfântul Pavel a trebuit să se corecteze, însă, pe sine însuşi, în cea de a doua Epistolă către Corinteni, în care avea să se înţeleagă faptul că Parusia are un termen pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte şi pe care noi, oamenii, nu-l putem calcula. Este bine să ştim lucrul acesta, cu atât mai mult cu cât, în vremurile noastre, înfloresc sectele milenariste sau hiliaste, care spun că sfârşitul lumii va avea loc în curând. Vreau să vă reamintesc cuvintele Mântuitorului, care afirmă clar că timpul sfârşitului lumii este rezervat numai Tatălui a-l cunoaşte. El singur îl ştie şi-l determină, îl decide, atunci când va crede. Dar pentru aceasta ni se cere nouă o permanentă stare de veghe, pentru că intervine întrebarea: de ce în anul 2020 şi nu la noapte? Dacă Dumnezeu hotărăşte să fie la noapte, va fi la noapte sau peste un ceas. Aceasta numai El o ştie şi numai El o hotărăşte. Noi avem datoria să fim veghetori.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii
