Inima curată este liberă de orice gând lumesc

Dacă inima necurată este „laborator de gânduri rele”, inima curată sau curățită este liberă de orice gând lumesc, petrece în contemplarea celor înalte, în al treilea cer și e răpită în rai, făcându-se martorul bunurilor veșnice.

O inimă curată și-a înfățișat amintirea sa lui Dumnezeu cu totul fără chip și fără formă. Ea primește în sine „abis înalt de înțelesuri dumnezeiești de la cel nesfârșit”. Ea însăși, fiind golită în mod desăvârșit de închipuiri, „naște înțelesuri dumnezeiești și tainice”.

În scrisul filocalic revin des expresiile „curăția”, „zdrobirea”, „paza”, inimii, cu referire în principal la supravegherea inimii și supunerea ei unei lucrări ascetice care urmărește dobândirea lui Hristos în adâncul ei, sălășluirea lui Dumnezeu în ea și lucrarea Lui prin ea.

Creștinul trebuie să se afle permanent într-o stare de „străpungere” a inimii, având în fața ochilor săi sufletești frica de Dumnezeu. Inima sa trebuie să fie locul unei „zdrobiri line și folositoare”, „neprimejdioase”, deosebită de cea „ascuțită și vătămătoare”.

Zdrobirea cea bună și folositoare se întreține prin priveghere, rugăciune, și răbdarea necazurilor. În acest mod, inima devine, prin trezvie și pază a trăirilor ei, „poartă deschisă” spre Dumnezeu, „altar adevărat încă înainte de viața viitoare”.

Fiind centru al afectivității, al sensibilității, inima trebuie curățită de trăirile pătimașe pentru ca apoi, o astfel de inimă „purificată”, unificată cu o minte trează, veghetoare, curățită, la rândul ei de orice reprezentare pătimașă, să se îndrepte spre Dumnezeu.

Experierea sau simțirea prezenței lui Dumnezeu într-o inimă curată constituie, pentru asceza filocalică, țelul vieții duhovnicești.

Părintele Hristofor Panaghiotis, „Inima duhovnicească a creștinului ortodox” 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *