In sfanta credinta si in Biserica se afla atata intelepciune incat ar ajunge din belsug tuturor inteleptilor lumii pentru a cugeta asupra ei, a se minuna si a se proslavi prin ea. Domnul a ascuns-o insa de cei intelepti, destepti, mandri si ingamfati si a descoperit-o celor copii la suflet, adica oamenilor simpli, blanzi, smeriti. Iata care este judecata lui Dumnezeu! Inteleptii si desteptii ingamfati sunt lipsiti de intelepciunea lui Dumnezeu cea luminatoare, curatitoare, mantuitoare! O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! [Rm 11, 33]. Caci gandurile Mele nu sunt ca ale voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Si cat de departe sunt cerurile de pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre [Is 55, 8-9]. Slava Tie, Doamne, slava Tie! Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor ! [Mt 11, 25; Lc 10, 21].
Sfanta Biserica este mama noastra, mijlocitoarea, hranitoarea, luminatoarea, gingas ocrotitoarea si odihna noastra, aparatoarea noastra si zid nesurpat, curatirea, sfintirea si adevarata noastra innobilare, taria noastra, calauza noastra, indumnezeirea noastra. In acelasi timp, ea este aerul nostru duhovnicesc: sufletele noastre respira prin ea, prin aerul sau intremator, sanatos, datator-de-viata.
La toate dumnezeiestile sale slujbe, Sfanta Biserica doreste sa trezeasca in noi sentimentul si convingerea sau constiinta extremei noastre pacatosenii, neputinte, saracii duhovnicesti, orbiri, goliciuni si, in acelasi timp, sa faca sa se iveasca in noi constiinta si sentimentul nevoii unui Mantuitor. Pentru acesta sunt toate rugaciunile, psalmii, cantarile bisericesti; pentru aceasta sunt ecteniile, Tainele, toate slujbele; pentru aceasta indeosebi este slujba cea de toata noaptea. Ea ne sugereaza ca primii oameni, Adam si Eva, au fost la inceput sfinti si fericiti,