Gura influențează sufletul

”Mai bună este căderea pe pământ (și să îți rănești trupul), decât căderea din pricina limbii (spunând lucruri necuviincioase); așa și căderea celor răi va veni degrabă” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 20, 19).

Patimile pe care le avem în suflet sunt ca într-o închisoare. Își cer slobozirea, vor să iasă afară. Se află sub presiune. Cel mai ușor mijloc de eliberare este gura noastră, cuvintele noastre. Ieșind afară, respiră, prin putere. așadar, de fiecare dată când deschidem gura și spunem lucruri urâte, ne hrănim patimile.

Dacă suntem înjurați și răspundem, la rândul nostru, cu cuvinte de ocară, ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog că îi dăm putere șarpelui care și-a făcut ”cuib” înlăuntrul nostru, și așa se răspândește otrava în suflet. Hrănim șarpele câte puțin, prindem putere și mai mult, omorîând definitiv aplecarea noastră spre virtute. Trăim pentru păcat. ”CUm ar fi cu putință să ne păzim inima, de vreme ce avem deschisă ușa ei, adică limba?”, se întreabă Sfântul Sisoe cel Mare.

Prin urmare, un creștin poate să privegheze în rugăciune, să își topească trupul în posturi, să se spovedească, să nu lipsească de la biserică, să se împărtășească de multe ori, însă, dacă nu se îngrijește de gura lui, în deșert ste lupta sa. ”Buni sunt acei părinți, însă curtea lor nu are poartă, și oricine vrea intră în staul și dezleagă boul”, a spus un stareț către Marele Antonie despre unii părinți care spuneau orice le ”venea” la gură.

Dacă cuvintele rele oxigenează patimile, tăcerea le omoară. ”Dacă închizi fiarele într-un lac și îl pecetluiești, ca să nu intre aer, vor muri. Dacă lași o gaură prin care va pătrunde puțin aer, vor respira și se vor sălbătici din nou. Așa se întâmplă și cu dorințele tale rele: dacă le scoți afară prin cuvinte, ele prin viață. Devin fapte și te aruncă în prăpastia iadului. Ai dorințe viclene? Nu le spune. Ține-le închise în «mormânt» și vor muri în curând”.

Iar dacă tăcerea omoară dorințele rele, cu atât mai mult cuvântul bun, care este mai presus decât tăcerea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, oricine vrea să omoare patima ranchiunei, trebuie să aibă grijă de gura lui. ”Când vorbești despre dușmanul tău, spune-i cu respect numele, și astfel, încetișor, sufletul va începe să-i urmeze gurii și se va împăca cu dușmanul.” ”Limba este un pumnal ascuțit, nu ca să-l rănim pe celălalt, ci să ne tăiem propria putreziciune…”

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt, Ed. de suflet, Ed. Tabor, București, 2019