Fără strădanie și fără asceză, obișnuința nu se dobândește

Ai rugăciunea pe buze? Acolo este și harul. Înainte însă de a fi ea pe buze, ea trebuie să treacă prin minte și să coboare în inimă. Iar lucrul acesta necesită strădanie și mult timp.

Greutatea rugăciunii este doar la început, ca la orice lucru bun.

Trebuie să-ți folosești limba, să o obosești, să o pui în lucrare, achitând sau plătind astfel toate vorbele deșarte și toate căderile care au venit prin ea. Și acest lucru trebuie să devină o obișnuință, pentru că fără strădanie și fără asceză, obișnuința nu se dobândește. Și trebuie să existe smerenie pentru a veni harul. Apoi calea se deschide. Rugăciunea se lipește de respirație, mintea se trezește și o urmează. Și, odată cu timpul, rugăciunea devine o ușurare de patimi. Gândurile sunt potolite, alungate. Inima se liniștește.

Nu înceta să aduci mintea înapoi la rugăciune, ori de câte ori este nevoie. Dumnezeu va vedea dorința ta sufletească și efortul tău și Își va trimite harul Lui, pentru ca să adune mintea ta din cele din afară. Când există har, toate se fac cu bucurie, fără efort.

Prrin rugăciune, de la o bucurie treci la cealaltă. Fără rugăciune, treci de la o cădere la alta, de la o suferință la alta, și mustrarea conștiinței este foarte grea, profundă. În câteva cuvinte,cu puțin efort și durere, prin rugăciune, prin întristarea cea aducătoare de bucurie, printr-o stare duhovnicească și prin lacrimi, tuturor acestora le urmează dulceața prezenței lui Dumnezeu, frica cea preacurată care curățește și purifică mintea și inima.

Starețul Efrem Filotheitul, Îndrumări duhovnicești, Editura Egumenița, 2019