Fără puterea dragostei, credința slăbește, căci credința „este lucrătoare prin dragoste”, iar nădejdea se ofilește și scade mereu

Dragostea creștină este puterea dumnezeiască revărsată prin Sfânta Taină a Botezului în sufletul creștinului, prin care acesta are năzuința adâncă și curată către Dumnezeu, Bunul său cel mai înalt, dorește din toate puterile sufletului unirea cu El și are voința hotărâtă de a împlini voia Lui a tot sfântă, jertfind în caz de nevoie, orice bun pământesc.

Dragoste creștină este de la Dumnezeu și este dată omului în dar, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă”.

Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul și sufletul tuturor virtuților creștine, fiindcă toate celelalte virtuți trăiesc cu adevărat și rodesc binefăcător în viața creștinului numai când sunt luminate și încălzite de dogoarea arzătoare a dragostei.

Adevărul acesta îl arată atât de minunat Sf. Apostol Pavel în acel pe drept numit „imn al dragostei creștine”.

„De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ar, s, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește… Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

Așadar, dragostea este mai presus de toată știința și cunoștința, este mai mare chiar decât celelalte două virtuți teologice: credința și nădejdea.

Fără puterea dragostei, credința slăbește, căci credința „este lucrătoare prin dragoste”, iar nădejdea se ofilește și scade mereu.

„Învățătura de Credință Ortodoxă”, Mitropolia Moldovei și Bucovinei Ed. Doxologia 2009