Fără aceasta, orice gând este un mic iad şi toate laolaltă

Simţămintele omului? – Sunt simţăminte introductive, care prin divino-umanitatea lui Hristos se transformă devenind veşnice.
Numai astfel simţămintele omului nu mai sunt o tortură, un chin pentru spiritul omenesc. Dacă aţi vrea, o puteţi constata: până în clipa în care se atinge de ele minunatul Domn lisus, simţămintele vă sunt cel mai mare chin, oroare şi iad. De îndată ce El Se atinge de ele, acestea se prefac în bucurie, în veselie, în rai. Nu există nici o îndoială că simţământul este o binecuvântare numai în cadrul simţământului lui Hristos; fără aceasta, simţământul e blestem şi teroare.
Tocmai de aceea a fost creat omul după chipul lui Dumnezeu, după chipul lui Hristos şi după chipul Duhului, pentru ca simţămintele lui să devină, în esenţa lor, o nostalgie după Dumnezeu, o nostalgie după Hristos şi o nostalgie după Duhul.
Gândurile omului? – Rostul lor este acela de a se dezvolta în gânduri veşnice şi divino-umane. Gândul este o povară grea şi chinuitoare.
Numai ca şi gând al lui Hristos el devine o povară uşoară şi iubită. Când gândul se logosifică şi hristifică (când se transformă adică în gând al Logosului, în gând al lui Hristos), atunci îşi dobândeşte valoarea, bucuria şi sensul lui veşnic. Fără aceasta, orice gând este un mic iad şi toate laolaltă – un iad nesfârşit şi veşnic.

Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om